DISTRIBUIȚI

Pictoriță Alexandra Gorbuli, eleva profesoarei Eleonora Pedcenco de la Școala de Arte din or. Sângerei a câștigat Concursul internațional American Edition. Este o minune , care se întâmplă odată la 100 de ani, când un copil talentat din Sângerei este apreciat tocmai în Statele Unite ale Americii, învingând prin lucrarea sa de pictură mulți alți copii ai lumii. Alexandra este deținătoarea locului I. Lucrarea ei a fost apreciată cu 91 de puncte din 100 posibile.

Vestea bombă că ea a câștigat Concursul internațional American Edition din Statele Unite ale Americii a venit ei și profesoarei Eleonora Pedcenco recent: „Recunosc că sunt fericită , că am putut să duc numele profesoarei mele Eleonora Pedcenco, Școlii de Arte unde am făcut și fac pictură, Liceului „Mihai Eminescu”, unde fac studiile, părinților mei adorabili, numele orașului Sângerei și a Moldovei mele frumoase tocmai peste ocean. Acolo să se știe de noi și de ce copii creștem aici. Dar după valul de bucurie extremă, parcă mi s-a strecurat un pic de neînpăcare de mine și regrete că doar câteva puncte nu mi-au ajuns ca să dețin Premiului Mare, doar locul I am ocupat”, a mărturisit pictorița.
La concurs Sanda Gorbuli a prezentat o pictură pe tema sportului asupra căreia a lucrat jumătate de an. Ca gen de sport ea iubește mult baschetul și idolul ei, ca si a multor tineri, este Michael B. Jardan , cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor și atlet nord- american. Baschetbalistului american ea i-a dedicat pictura, care este și lucrarea ei de diplomă la absolvirea Școlii de Arte din or. Sângerei. 

Continuarea citiți în n.38 din 17 septembrie 2021