Privesc cu invidie seara la lună
E singură-n cer, e stăpână, e una
Nu știe ce-i minciuna și trădarea
E liniște-n împărăția ce o are.
La dânsa sus e bine și – npăcare
Nu simte dacă pierzi ceva și doare
Nu știe ce însemnă vremuri grele
E-nconjurată de frumoase stele.
Privește liniștit de sus la noi
Care luptăm cu răul și nevoi
Ne dușmănim, nici nu știm ce mai vrem
Avem dreptate, cinste sau nimic n-avem.
Ea dacă vrea mai plouă și mai tună
Dacă sunt negri nouri îi adună,
Apoi se urcă tot mai sus că treburi are
Noaptea a strălucit și-n zori încet dispare.
