Vineri, 27 august, curent marcăm împlinirea a 30 de ani de la semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova. Au fost și sunt decenii de șanse reale pentru noi toți sau de șanse ratate. Ne-am mișcat înainte sau batem pasul pe loc? Ce gust are independența în Republica Moldova? Aceste întrebări am adresat intervievaților și cititorilor noștri, diferit de factura lor politică, de statul social, de vârstă, loc, de ocupație.
Igor Crihan, profesor de istorie , Gimnaziul „Aleco Russo”, Sângereii Noi și LT „Olimp”, tânăr:
„ Tradițional în fiecare an, la final de august, societatea și opinia publică moldovenească este cufundată ușor în mrejele butaforice ale sărbătorilor lui gustar. Și desigur, cea mai reprezentativă este Ziua Independenței. Diverși factori de decizii, autorități, funcționari de rang înalt și nu prea se întrec în declarații populiste, la cât de fericiți suntem noi și cât de „independenți”. Concerte organizate în spațiu public, ieșiri la natură, drapele fluturând în bătaia vântului și chiar ți se creează impresia că suntem povestea de succes a Europei.
Numai că toată această psihoză în masă durează fix până a doua zi, când realitatea iarăși ne dă două-trei palme peste față, aducându-ne aminte că nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Și să dăm jos ochelarii rozi. La 27 august vom celebra 30 de ani de la proclamarea independenței-puțini pentru un stat , dar e practic jumătate din speranța de viață a unui locuitor din țara noastră. Ce am obținut noi și ce au însemnat pentru locuitorii țării noastre acești ani? Perindarea politicului la conducere sub toate culorile, populație dezbinată la nivel ideologic și geopolitic, sărăcie extremă, necunoaștere și nesiguranța zilei de mâine.
Continuarea citiți în n. 34 din 27 august 2021
