DISTRIBUIȚI

De fiecare dată, când ajung la poarta școlii, sufletul începe să-mi vibreze și simt cum se umple de bucurie. Așa-i firea unui pedagog: ca locul unde muncește să-i fie cel mai scump din lume.

Consider, că toate profesiile își au farmecul lor, dar când se vorbește despre profesia de învățător, cuvintele capătă o încărcătură emoțională aparte: un învățător creează destine, contribuie la formarea viitorului celor mai de preț daruri Dumnezeiești – Copiii.
Copilul se naște și are în față destinul necunoscut. Pornește la drum și la primul prag apare maestrul – învățătorul, care-i arată cărărușa lui, îl susține, îi dăruiește cunoștințe, îl face să ajungă Om.
Copilul, pentru mine, este ființa ce trebuie să aibă tot ce este mai bun. Iată de ce, în ziua când am devenit managerul acestui gimnaziu, mi-am propus că voi, elevii mei, să aveți cele mai bune condiții.
Ca să fie cald, am schimbat cazanele si sistema de încălzire.

Continuarea citiți în n.16 din 16 aprilie 2021