Încă nu este târziu să decidem viitorul acestei națiuni

Încă nu este târziu să decidem viitorul acestei națiuni

22
DISTRIBUIȚI

Sunt o biată pensionară din raionul Sângerei. Sunt abonată la ziarul  dumneavoastră de foarte mult timp și am încredere în ceea ce publicați. V-am citit mereu cu atenție, și mi-am încărcat sufletul cu speranțe. Nu sunt genul de femeie care scriu scrisori la ziare, dar fiindcă unii au pornit nelegitim campania electorală, am hotărât totuși să vă expun câteva din frământările mele. Cel mai mult sunt preocupată de ceea ce se întâmplă acum în lumea noastră, majoritatea oamenilor sunt derutați, săturându-se de minciuni, nu mai știu încotro s-o apuce. Mulți pensionari sunt dispuși dacă duminica viitoare ar fi alegeri, să voteze pentru socialiști, șor, comuniști, dar fără a fi informați că au și alte opinii mai bune. Spun că, într-adevăr socialiștii, toți cei de stânga au furat țara, pe noi, dar dacă îi mai votează o dată, nu vor mai fura că deja sunt plini de bani, iar dacă-i vor vota în toamnă pe alții, cică vor fura ceea ce a mai rămas de furat.

De multe ori mă contrazic cu cunoștințele mele, uneori chiar mă implic și cu străinii în discuții contradictorii, dar de multe ori fără nici un rost. Încerc să le explic că Dodon, Voronin, Șor nu ne-au adus decât la „ sapă de lemn”, dar cui să-i explici, când moldoveanul nostru vorbește la fiecare pas în rusește de parcă am fi o țară vândută. Sunt indignată și pur și simplu nu înțeleg ce se întâmplă cu lumea noastră, ce avantaje am avut noi, trăind în comunism, râde Europa de noi.

Vreau să vă mulțumesc din suflet că existați și încercați să luminați mințile celor rătăciți. Încerc să dau spre citire și altora ziarul dumneavoastră, să-i conving că spuneți adevărul, dar din păcate sunt de puține ori auzită, iar de cele mai multe ori sunt înjurată și trimisă-n România să fac acolo ordine. Vreau să fac un apel către persoanele de toate vârstele, și să-i rog să se documenteze  fiecare în parte, căci acuși vor veni pe la casele noastre mulți dintre cei care aspiră să ne conducă comunele și raioanele. Nu v-ați săturat de sărăcia din țară, de pensia mizeră și de rusofonii care ne-au invadat țara? Trebuie să gândim și vorbim rusește când noi trăim pe pământul nostru? Noi suntem români și suntem la noi acasă și să nu lăsăm străinii să ne acapareze în totalitate.

Am și eu copii și muncesc acum în Italia, Spania. Lor și celor aproape  sau peste două milioane, plecați li se  promit că le vor oferi locuri de muncă bine plătite aici. De ce ar trebui cei mai buni copii ai neamului să-și caute norocul peste mări și țări?

Dragă redacție, vă rog să-mi publicați acest mic răvaș în speranța că voi fi auzită de concetățenii mei. Încă nu este târziu să decidem viitorul acestei națiuni.