În realitatea cotidiană falsul ne însoțește la tot pasul

În realitatea cotidiană falsul ne însoțește la tot pasul

24
DISTRIBUIȚI

Avem noi, moldovenii, o calitate neîntrecută de a ne înfrumuseța lucrurile și unii pe alții. Nu ne place realitate așa cum este și adesea o fardăm.

Pășim prin viață, înaripați, acoperiți sau apăsați de părerea altora despre noi, pe care o lustruim, depunem efort ca ea să fie cât mai bună.

Oamenii ne judecă după vorbele noastre alese cu grijă, după faptele văzute de la o anumită distanță.

 Cine suntem de facto

Știm numai noi și, poate, cei mai apropiați nouă. Uneori decalajul dintre omul nostru lăuntric și cel public este imens. Atunci cele două fațete ale noastre sunt într-o continuă luptă: omul public din noi mereu are de lucru: îl camuflează pe cel lăuntric. Adesea și alții îi sar în ajutor. Dar nu de omul particular, ci de cel public „ avem nevoie” cu toții pentru mersul nostru înainte spre groapă. La capătul drumului terestru nu ne așteaptă altcineva decât groapa.

Dar până atunci, cine-și mai amintește de ea? Deocamdată ne zbatem să ieșim dintr-o altă groapă, cea a lipsurilor materiale. Aruncând toate zoile în capul cameleonilor, chiar dacă mai sunt atâtea falsuri în noi.

De fapt, nouă, ne stă bine cu falsul, cu făloșenia. Nu contează că, uneori, omul din lăuntrul nostru este putred, știm perfect cum să-l spoim și să-l scoatem în văz, acoperindu-l cu cel public, cel din  ochii lumii. Dar nimic ascuns nu va rămâne necunoscut, „ se vor deschide cărțile conștiinței și lucrurile cele ascunse se vor descoperi”, ne avertizează Bunul Dumnezeu. Adevărul despre noi se va afla și mai devreme, pentru că tot acei care azi ne ridică în slăvi și ne cad la picioare mâine ne vor detesta, dacă nu vom reuși să facem ceva durabil bizuindu-ne pe putregaiul interior. Istoria imediată ne-a dat lecții de falsitate, pe care încă nu le-am însușit.

Degeaba unii dintre noi ne străduim, cu orice preț, să fim personalități în fața oamenilor. În lumea cea nevăzută cu ochiul fizic ( cea de după groapă) se  cere să fim personalități în fața lui Dumnezeu, adică sinceri, adică curați și fără de farduri.

În realitatea cotidiană falsul ne însoțește la tot pasul. El adaugă câte ceva la fudulia noastră. E falsul cel aparent nevinovat. Care nu te apasă pe suflet. Care nu se pedepsește. Care, în cele din urmă, înfrumusețează ceea ce vrem noi să pară altfel în ochii lumii și să placă.

Mi-am zis că, dacă noi cumpărăm mai scump falsul vizibil, apoi pe cel ascuns cum să nu-l acceptăm și să nu-l promovăm? Cum să nu ne placă să-l acoperim? Să-i creăm condiții să dospească. Să-l facem să se simtă cât mai bine între noi, care ne place să fim falși. Ne place să creăm o părere publică cât mai bună, cât mi depărtată de realitate. Propria conștiință, despre care anticii ziceau că echivalează cu o mie de martori, își doarme somnul profund.

Spoim realitatea atunci când adevărul scoate ochii. Și nu ne imaginăm  cum să o dezgolim. Cum să nu ne conformăm spiritului nostru tradițional fals. De aceea, cu efort comun, ascundem putregaiul lăuntric, chiar dacă, uneori transformă viața particulară a unora dintre noi în iad.