În numele fiului…

În numele fiului…

Galina BANARU

445
DISTRIBUIȚI

(continuare din nr.41) ...Nu l-au putut convinge nici copiii care-și doreau din toată inima acea „familie normală”, pe care o vrea fiecare.

„De ce nu vrea Dumnezeu/ Să scăpăm și noi de greu/ Să ne facem viața noastră/ Nu prin lume, dar acasă/ Ce-a ajuns omul acum

Trăiește mai mult pe drum/ Face-avere și palate/ Prin țări îndepărtate./ Lasă părinți și copii/ Plecând pentru bani/ Pentru- aceste bucurii/ Nevăzându-i ani. /

Drama acestei familii a încăput toată într-o foaie de caiet, între rânduri scrise cu acuratețe nu cu cuvinte, ci cu suflet, cu bătăi de inimă, cu sentimente-de dor, dragoste, de îngrijorare, de speranță. Rânduri scrise de mână de copil, care a simțit pe pielea lui toate consecințele dezastrului economic prin care trece societatea noastră. Dar nu au cedat. Au răbdat cum au putut, ca într-o zi să trăiască clipa cea mare-să vină mama.

„Vrea copiii puși la cale/ Să aibă de toate,/ Dar când au nevoie mare/ E mult prea departe. /  Ne-a rugat întotdeauna/ Să avem răbdare/

Noi știam că mama-i una”/ Da-i peste hotare.”/

Într-o zi de mai Roxana-mi zice, că avem prilej de sărbătoare- se împlineau patru ani de când copiii ei sunt cu ea în Italia. Soțul așa și nu a acceptat să-și schimbe cursul vieții, care pe dânsul, se vede, îl aranja. Copiii, venind aici au văzut cu ochii lor „cu ce se ocupă măicuța lor.” Numai în ultimile patru luni ei au avut ocazia mai mult să se audă la telefon decât să se vadă, pentru că uneori mama lor venea direct de la serviciul de zi  și pleca la cel de noapte, fără să treacă pe acasă. Noroc de tehnologiile noi care-ți dau posibilitate de comunicare nestingherit. În compiuter își putea vedea rezultatele examenelor, notele curente, observările profesorilor, astfel avea mereu „mâna pe puls”, era la curent cu tot ce înseamnă viața copiilor ei.

Cum s-au adaptat doi copii moldoveni în noile condiții, unde trebuiau să studieze într-o limbă necunoscută? Nu a fost deloc ușor, dar cu inteligența și tenacitatea caracteristică copiilor noștri după un an de studii nu mai aveau nici un fel de complexe, ori senzații de inferioritate. Mariana, care a împlinit 21 de ani a încheiat cursul patru la Institutul „Einaudi” facultatea turism hotelier. Vlad mezinul, face contabilitate la facultatea finanțe și economie la același Institut. Cu toate problemele economice și de sănătate, cu statutul nostru social de emigranți (care nu-ți favorizează cu nimic procesul de studii) acești copii reușesc să suscite unor italieni invidie, altora-admirație. În orice caz ei merg cu siguranță pe drumul care la bătătorit pentru ei mama lor cu toate sacrificiile pe care a trebuit să le suporte. Și nu-i pare rău. Pentru că indiferent unde vor trăi, copiii ei au o pregătire profesională bună, au un moral sănătos, o experiență pe care mulți nu reușesc să o trăiască nici într-o viață de om.  Roxana le-a deschis porțile într-o lume nouă, necunoscută, le-a ajutat să aleagă între multiple oportunități, a investit nu în case, mașini, bijuterii ori pur și simplu- într-o viață ușoară și distracții. Ea a investit în copii. Visul ei este să-i vadă angajați în câmpul muncii cu un salariu stabil și să se întoarcă casă. La 40 de ani, cât are, viața poate avea un nou început. Oricum, o „misiune împlinită” poate fi un imbold pentru alte fapte mari. Căci, acasă o așteaptă părinții care au ajutat-o și susținut-o în toate. Ceea ce era scopul vieții ei-să-și pună la cale copiii-s-a împlinit, chiar dacă tot restul îl va trăi și va munci ca mamă și tată tot în numele fiilor ei.