DISTRIBUIȚI

    Stimați sângereieni, în cazul în care voi fi ales primar, garantez să muncesc cinstit pentru binele orașului și orășenilor, cetățenilor satului Vrănești, să soluționez problemele acumulate de ani de zile, să fac un pas, cel mai important, după mine: să apropii puterea de cetățeanul de rând, să reabilitez prestigiul organelor locale ale puterii.
ALEGERILE LOCALE GENERALE TREBUIE SĂ LE CÂȘTIGE UN CANDIDAT INDEPENDENT!

    Doar consolidarea societății civile sângereiene poate garanta schimbarea radicală spre bine în orașul nostru!
Doar o publicitate și transparență totală în activitatea administrației orășenești ne-ar putea salva de corupție, hoție și minciună!

Invit toți orășenii și locuitorii satului Vrănești pe data de 20 octombrie să participe în alegeri! Numai împreună cu Dumneavoastră vom reuși să scimbăm lucrurile spre bine pentru viitorul orașului nostru natal.
Stimați alegători, în ziua de 20 octombrie, haideți cu toții împreună să alegem onestitatea, profesionalismul, să alegem înalta calitate a funcției de primar, pentru ca la Sângerei să Vă mândriți cu cel care va conduce orașul. Să demonstrăm că aici, la Sângerei electoratul este responsabil, că vine să aducă în fruntea orașului o persoană pe potrivă pe care o stimează, o apreceaă și o vor susține tot timpul.

Vă îndemn să aveți încredere în candidatul independent , am demonstrat pe parcursul anilor prin fapte concrete că am puterea și capacitatea de a-mi atinge obiectivele propuse. Întrunesc toate calitățile și experiența pentru a transforma orașul Sângerei și satul Vrănești în unul prosper și curat, în care ordinea și legea vor fi în capul mesei. Acordați-mi sprijinul și doar împreună vom îndeplini cu succes Programul propus alegătorilor. Vă voi fi alături la bine și larău, voi avea grijă ca Dumneavoastră să simțiți, chiar din primele luni, mâna unui gospodar harnic și priceput. Or, viitorul orașului depnde în egală măsură de personalitatea primarului și de personalitatea colectivă a consiliului.