DISTRIBUIȚI

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în primele șase luni ale anului a înregistrat un număr de peste 900 de migranți care s-au reîntors și au apelat la serviciile agenției. Printre problemele înaintate de către migranții care s-au adresat la serviciile agenției au fost lipsa locurilor de muncă bine plătite, problemele de sănătate și cele sociale. Statistica arată că un potențial al migranților este faptul că 45% din aceștia au o profesie și ar putea fi valorificați în anumite domenii pe piața de muncă în Moldova.
Foarte mulți migranți din raion au revenit acasă fiind afectați de COVID-19. Mulți dintre ei și-au pierdut locurile de muncă, alții au pierdut veniturile, dar și locuințele pentru că nu au avut mijloace financiare să le achite. Mulți dintre cei cu care am dialogat spun că se vor întoarce înapoi în Italia, cu toate că conștientizează că nici acolo nu e totul roz. De multe ori greutățile depășesc situația de acasă, unde oricând există cineva care și-ar împărți pâinea cu un prieten.
După ani de zile în Italia, Franța, Spania, Portugalia, Irlanda, Israel…, oamenii își dezvoltă un soi de mândrie prostească la care nu sunt dispuși să renunțe. Nu puțini sunt cei care reușesc să strângă peste un an doar bani de concediu. Dar concediul ăla îl fac acasă cu rudele, iar lor nu le poți spune că nici în străinătate banii nu curg gârlă.

Continuarea citiți în nr. 30 din 07 august 2020