Am aflat că încă aproape un an în urmă ne-a parasit Goghi. A plecat la ceruri. Nu se știe cum s-a întâmplat – ori COVID-19 l-au luat ori l-a împușcat cineva din acei caruia i-a rămas dator… Și dacă plecarea la ceruri a oricărui om aduce în suflet tristețe apoi Goghi mi-a lăsat niște sentimente amestecate, adică un fel de mixt de tristețe și nedumerire. Or, omul ăsta se gătea să trăiască veșnic dar nutrea o atitudine habarnică către orice îl înconjura- muncă, familie, funcție eligibilă…
Nu avea nimic cu georgienii. Era originar de undeva din Orhei, era un medic-veterinar cu care am venit odată după absolvirea facultăților noastre la Telenești. Să fi avut minte și atitudine serioasă față de viață – calea-valea dar șiretenie avea de ajuns și de rămas. Greu de priceput dacă pricepea ceva în medicină veterinară că nu mă încumetam să-i duc câinele ori pisica la tratament. Dar avea pretențiuni de lider! N-a ajuns bine la serviciu la un complex animalier că s-a pomenit cu un început de carieră -deveni secretar al organizației UTC și șef de secție. Cerc să fac de la început un interviu cu el dar am înțeles că nu are ce să-mi spună. Colac peste pupăză directorul complexului îi sună șefului meu:
”Te rog, nu scrieți despre el că te face de rușine! Ce vede în ochi – fură! Eu nu pot scăpa de el! Mi l-a recomandat cineva la funcția respectivă dar acum îmi mușc mâniile. Să-l avansez nu pot că și-a făcut slavă neperitoare!” – se căina directorul.
Continuarea citiți în n.32 din 13 august 2021
