Gazul nu se ieftinește curând. Transportul metanului se poate scumpi de 2-4...

Gazul nu se ieftinește curând. Transportul metanului se poate scumpi de 2-4 ori

13
DISTRIBUIȚI

Întreprinderea Vestmoldtransgaz, care de o lună de zile este operatorul sistemului de transport (OST) al gazelor pe întreg teritoriul Republicii Moldova, a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ajustarea tarifelor pentru serviciul de transport al metanului de tipul intrare/ieșire, pentru anul 2023, transmite  Mold-street.com.

Astfel Vestmoldtransgaz solicită un tarif de 373,36 lei pentru o mie de metri cubi pentru Grupul de puncte de ieșire în rețelele de distribuție a gazelor naturale și Grupul de puncte de ieșire spre consumatorii, instalațiile de utilizare ale cărora sunt racordate la rețeaua de transport al gazelor naturale.

Tariful de tranzit ar putea creste de circa 4 ori

Pentru Grupul de puncte de ieșire în rețelele adiacente de transport al gazelor, inclusiv din țările vecine, tariful solicitat de Vestmoldtransgaz este de 332,52 lei pentru o mie de metri cubi. În schimb tariful de intrare pentru Grupul de puncte de intrare din rețelele adiacente de transport al gazelor, inclusiv din țările vecine este solicitat în mărime de 356,19 lei pentru o mie de metri cubi.

Un calcul elementar arată că în cazul punctelor Grebeniki, Oleksiivka şi Căuşeni, tariful de tranzit în statele vecine ar urma să fie de 729,55 (373,36+356,19) lei pentru o mie de metri cubi, de patru ori mai mare decât este acum (178,4 lei) și aproape dublu fată de cel de 393,58 lei în cazul punctelor Ungheni și Tohatin.

În consecință tranzitul de gaze pe teritoriul Republicii Moldova va fi mai scump și respectiv nu va fi atât de atractiv pentru atragerea de clienți străini.

Aceasta în condițiile în care din anul 2019, tranzitul de gaze s-a redus de circa 18 ori, ca urmare a deciziei Gazprom-ului de a reorienta livrările în statele din Balcani prin Turkish Stream.

Și tarifele solicitate pentru serviciul de transport al gazelor vor creste de 2-3 ori, ceea ce în final va avea un impact negativ asupra prețurilor reglementate pentru toți consumatorii, inclusiv cei casnici.

Cum argumentează Vestmoldtransgaz

Drept motiv pentru aceste scumpiri, Vestmoldtransgaz invocă hotărârea ANRE nr.560 din 15.09.2023 cu privire la asigurarea continuității operării sistemului de transport al gazelor naturale din Republica Moldova, iar cererea nu este însoțită de o argumentare clară.

Amintim că începând cu 19 septembrie 2023, Vestmoldtransgaz a preluat de la Moldova Transgaz, funcția de operator al sistemului de transport al gazelor naturale din Republica Moldova.

Acționari ai Vest moldtransgaz sunt Transgaz din România, prin intermediul Euro Transgaz (75%) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu 25%.

Totodată Vestmoldtransgaz, care deține conducta Iași-Ungheni-Chișinău, a preluat în locațiune de la Moldova Transgaz și va opera rețeaua de transport a gazelor naturale pe termen de 5 ani.

Costul stocurilor la fel va ajunge în tarif

Un alt factor ce va influenta tarifele finale achitate de consumatori este preconizata includere în calcul şi a costului stocurilor de securitate pentru anul 2022, create și gestionate de SA Energocom.

Potrivit calculelor ANRE costurile stocurilor de securitate pentru 2022 sunt estimate la circa 408 milioane lei.

Deși aceste costuri pot adăuga doar câțiva bănuți în calculul prețurilor reglementate, ele la fel reprezintă un factor ce poate amâna o eventuală reducerea a tarifelor, vehiculată în ultimele luni de unii experți și politicieni.

Ieftinirea promisă de unii experți şi politicieni

De exemplu la finele lunii august 2023, Alexandr Slusari, membru al Consiliului de administrație al Energocom estima că în scurt timp tariful la gaze „se va micșora undeva până la 13 lei și va rămâne neschimbat toata perioada rece, indiferent de situația pe burse”

La mijlocul lunii septembrie, deja Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori al Moldova gaz, spunea că până la finele acestui an, tariful la gaz ar putea scădea de la 18 lei pentru un metru cub (cât este în prezent tariful pentru consumatori.