Stimată redacție! Sunt unul din primii abonați ai ziarului ”Ecoul nostrum”, o publicație la care țin foarte mult. Am avut și alte preferințe, dar până la urmă m-am axat pe EN şi conceptul dumneavoastră de presă regională. Or, despre evenimentele de la Chișinău scriu toţi, iar multe dintre cele din provincie deseori rămân neobservate.
În acest răvaş vreau să povestesc despre niște ani din tinerețea mea, care m-au marcat pentru toată viață. Am văzut lumina zilei în 1934, iar în 1942 am pășit în clasa I, astfel către 1944 am făcut două clase românești. În perioada 1944 – 1945 școala în sat n-a lucrat.
În septembrie 1945 am mers în clasa a III-a a școlii sovietice şi în anul 1950 am absolvit 7 clase. În anul 1954 am fost chemat să-mi satisfac serviciul militar, la marină, unde trebuia să servesc 5 ani. Dar peste un an a venit la Sevastopol mareșalul Gheorghi Jukov, pe atunci ministrul Apărării, care a emis ordinul că serviciul militar la flotă se va reduce la 4 ani, iar în trupele terestre – de la 4 la 3 ani.
În Sevastopol am făcut cursuri de specialist pentru corăbiile militare. Am o fotografie de atunci, cu nişte camarazi. În rândul din faţă, de la stânga la dreapta – Vasile Toma din Fălești; Pastuhov din Rusia; Condratiev Volodea din Dubăsari; Pastuhov Boris din Chișinău. În rândul doi: Ciocâltan Tihon din Camenca; Chiorescu Vladimir din Sângerei; Dron Vasile din Cucioaia, Telenești, Cumpătă Ion din Fălești, subsemnatul, din Suhuluceni și Gușan Ion din Căușeni. În rândul de sus: Fiodorov Gheorghe din Taraclia.
Din toți aceștea au mai rămas în viață doar trei: Vasile Dron, care acum locuiește la Chișinău și care a împlinit 86 de ani, Gheorghe Sava din Telenești, care toată viața a predat limba și literatura română la Telenești care în grupul specialiștilor torpile și mine nu este în imagine și Vova Condratiev din Dubăsari. Demult nu am vorbit cu ei și nu mai știu cum se simt.
Continuarea citiți în n.40 din 1 octombrie 2021
