DISTRIBUIȚI

De Ziua lui MIHAI EMINESCU, mă duceam să aduc un omagiu Marelui Poet. Lângă magazinul de flori, l-am întâlnit pe fostul coleg de redacţie Andrei LUŢCAN. Mergea cu un buchet de flori la bustul lui Eminescu. Am activat împreună la ziarul din Sângerei timp de vreo trei decenii. Lucra secretar responsabil. Era, de fapt stâlpul redacţiei, un bun sfătuitor şi îndrumător al jurnaliştilor tineri. De câţiva ani, Andrei, din nefericire, trăieşte în întuneric, a orbit de ambii ochi. Dar nu a disperat, este activ, scrie poezii, a editat şi o carte – „Destine trecute prin timp”. Sunt poezii ce- ţi răscolesc sufletul, te motivează să meditezi asupra sensului vieţii, te încarcă de optimism, de credinţă în Dumnezeu. „Sunt o adiere de vânt/ Ce tot suflă pe acest pământ/ Сând mai bucuros, când mai trist/ Mereu acelaşi optimist” – citim în una dintre poeziile sale. Le scrie în întuneric, pe dibuite. Au fost cazuri când dimineaţa, soţia Valentina îi spunea că pixul l-a dat de sminteală – poeziile n-au fost imprimate. În aşa caz, soţia le reconstituia după amprentele rămase pe hârtie, iar dacă nu reuşea Andrei le compunea din nou. Când îi este mai greu pe suflet, Andrei Luţcan se duce la EMINESCU să- şi spună păsul, să-şi verse amarul. De data aceasta, ca şi în altele, era alături şi doamna Valentina. I-am însoţit până la bustul poetului din faţa liceului ce-i poartă numele. Acolo am constatat, spre nedumerirea mea, că pe postament erau foarte puţine flori, doar câteva bucheţele de crizanteme. În alţi ani, bustul era inundat de flori. De obicei, pe 15 ianuarie, la bustul poetului se aduna multă lume, se organizau concerte. Ce s-a întâmplat cu noi? Încotro mergem… De ce aşteptăm ca cineva să ne mobilizeze, să ne impună să aducem un omagiu celui mai mare poet al tuturor timpurilor, apreciat şi tradus în foarte multe ţări. Îmi vine greu să explic pasivitatea sângereienilor. Andrei LUŢCAN a plecat cu dispoziţie bună de la Eminescu. Nu s-a întristat, deoarece n-a văzut că la bust erau atât de puţine flori. Nu ne rămâne decât să păstrăm speranţa că vor veni timpuri când la bustul lui EMINESCU, dar şi în inimile noastre vor fi multe, multe flori.