Festivalul etniilor a consolidat patrimoniul minorităţilor naţionale

Festivalul etniilor a consolidat patrimoniul minorităţilor naţionale

100
DISTRIBUIȚI

 În duminica trecută Casa de Cultură şi primăria comunei Prepeliţa au găzduit Festivalul Etniilor, ediţia XVIII. Organizat de Secţia de Cultură a Consiliului Raional, Festivalul Etniilor  a aprofundat comunicarea interetnică şi a contribuit la facilitarea integrării civice şi socio-culturale  a minorităţilor naţionale în societate. Colectivele participante au demonstrat un nivel calitativ nou şi au contribuit la stimularea dialogului intercultural,consolidând şi mai mult patrimoniul cultural şi lingvistic al minorităţilor naţionale.

  Potrivit organizatorilor, la festival au participat şi au evoluat colectivele artistice ale organizaţiilor etnoculturale din satele Prepeliţa, Mihailovca, Grogorăuca, Bălăşeşti,  Heciul Nou, or.Biruinţa,TăuraVeche, Petropavlovca, Rădoaia, Coada Iazului, dar şi din raionul Donduşeni. Primarul Mihai Pleşca a salutat  prezenţa colectivelor :

 „Sunt onorat să găzduiesc această activitate culturală în teritoriul comunei pe care o administrez. Datorită colaborării pe care o are primăria cu Secţia de Cultură ni s-a încredinţat an de an  întâlnirea colectivelor etnoculturale din raion şi din republică să fie organizată în teritoriul nostru.M-am implicat cu toată responsabilitatea şi  în  această ediţie să creăm o atmosferă prietenoasă şi benefică colectivelor şi meşterilor populari participanţi ca să se simtă ca într-o Casă Mare a valorilor culturale care le reprezintă”.

     Cu un mesaj cald s-a adresat colectivelor prezente şi spectatorului, vicepreşedintele raionului Mihail Bârsan în calitatea sa de preşedinte de onoare al Festivalului Etniilor:,,Eu apreciez înalt    prietenia care o manifestaţi, respectul şi onoarea pentru valorile culturale ale minorităţilor naţionale. Admir munca depusă de fiecare formaţie culturală prezentă pentru ca spectatorul festivalului să se bucure de un program artistic variat, de valoarea exponatelor expuse, de expoziţiile inclusiv a costumelor naţionale specifice, de dorinţa Dvs de a informa prin cântec, dans şi prezentările la festival cu privire la tradiţiile şi obiceiurile folclorice ale etniilor  reprezentate de artiştii amatori şi organizatorii festivalului.”

  Potrivit organizatorilor şi moderatorilor  programului cultural expus,Valeriu şi Anastasia Rusu  „Pe parcursul festivalului s-au bucurat de admiraţia publicului şi de apreciere la justa valoae colectivele: Ansamblul vocal „Gaudeamus”( Casa raională de Cultură) ,cu vocile sale de aur Valeriu Ciobanu şi Dina Morari , Ansamblul de dansuri „Brâuleţ”,( Cubolta),coreograf Alexandru Balanici, Ansamblul folcloric”Veseolâie devceata”din raionul Donduşeni, Ansamblul folcloric”Prepeliţeanca”, conducătoare Elena  Pânzari şi” Cosâzenele”,conducătoare Maria Vârtosu, din localitatea –gazdă, Ansamblul folcloric „Mihăileanca”, conducătoare Galina Cozarevici , Ansamblul fgolcloric „Berezca” din Petropavlovca, conducătoare Lidia Capmari, Ansamblul folcloric din  satul Coada Iazului, conducătoare Svetlana Toporeţ. şi altele. De admiraţie şi apreciere s-au bucurat şapte meşteri populari, care au participal la Concursul ”Tezaur prepeliţean”, alte 6 gospodine , concurente  ale Concursului „Gospodina festivalului”.

 Organizatorii au răsplătit talentul şi dragostea artiştilor pentru tradiţiile etnoculturale cu  diplome şi suvenire.