DISTRIBUIȚI

Mult stimate Doamne, Domnișoare,
Cu prilejul acestei frumoase sărbători dedicate Femeii Vă felicit din tot sufletul și Vă mulțumesc pentru frumusețea și gingășia Dumneavoastră cu care ne înconjurați, pentru bunăvoință, sensibilitatea de care dați dovadă în fiecare zi, atmosfera caldă prietenească ce o creați în primărie, inteligența și profesionalismul investit în munca făcută pentru prosperarea urbei,raionului și a țării.
Fiind ființele de neînlocuit pentru familiile și apropiații voștri, în pofida tuturor greutăților, nu încetați să le dăruiți toată dragostea și pacea din suflet. Iar la serviciu, niciodată nu ezitați să Vă împărtășiți căldura inimii, cuvântul potrivit, inspirând colegii la muncă și realizări.
În această minunată zi de sărbătoare, ca în fiecare zi, Vă doresc din toată inima multă dragoste din partea celor dragi, sănătate, bucurii și prosperitate. Fie ca spiritul de sărbătoare și grația acestei zile să Vă inspire întregul an.
Arcadie Covaliov, primarul orașului Sângerei și satului Vrănești

Stimate Doamne și Domnișoare, mame, fiice, surori și bunici,
Întreaga lume a ales să sărbătorească venirea primăverii în cel mai frumos, sensibil și grațios mod – celebrând ziua femeii, Ziua de 8 Martie, prilej pentru care Vă adresez astăzi cordiale felicitări, apreciere, recunoștință și respect.
Rolul femeii în societate a fost întotdeauna unul deosebit de important indiferent de perioadă sau context politic și în pofida faptului că acest lucru a fost sau nu recunoscut. Din păcate și astăzi mai persistă anumite bariere și dificultăți legate de posibilitatea femeilor de a se afirma în diverse domenii. În acest context nouă ne revine datoria de a facilita ascendența femeilor în societate, de a contribui la stabilirea unui climat al siguranței și libertății, deoarece acestea sunt condițiile de bază la consolidarea unui stat democratic.
„Iubită, soție, mamă, fiică, bunică, colegă, femeia apare în viața noastră ca un îndemn la dragoste și creație”, spunea filosoful Ernest Bernea, iată de ce femeile trebuie apreciate și prețuite mereu, pentru că ele ne fac viața mai frumoasă, mai plină de sens, ele servesc exemplu de răbdare și susținere, ne inspiră și ne îndeamnă la realizarea lucrurilor cu adevărat importante și mărețe.
Fie ca dorințele Dumneavoastră să se realizeze, fie ca inspirația, bunătatea și răbdarea să nu Vă părăsească niciodată, iar dragostea, speranța și respectul să fie valorile care să susțină și să consolideze familiile Dumneavoastră.
Alexandru Sîrbu, președintele Asociației Primarilor din raion, primarul comunei Cubolta

Stimate Doamne,
În acest început de primăvară venim din nou cu cele mai sincere felicitări pe care le meritați din plin. Sunteți ființele care ne învață ce înseamnă frumusețea și gingășia, bunătatea și grija, hărnicia și dragostea.
Sunteți ființele care dăruiți viață, cele care nu cunoașteți niciodată ce înseamnă oboseala, Vă rugați pentru pace, pâine și sănătatea celor dragi. Mâinile voastre ne alină durerile și seamănă lumină, curaj și speranță peste urmele noastre.
Să fiți mereu fericite, dragele noastre, sănătoase, pline de viață și mereu așteptate, așa cum e așteptată mereu primăvara.
Sergiu Dubenco, primarul comunei Drăgănești

Odată cu sosirea primăverii și a Zilei de 8 Martie cu entuziasm căutăm mărțișoarele cele mai potrivite, ce să simbolizeze frumusețea, renașterea naturii, dragostea și speranța dăinuirii celei mai splendide ființe de pe pământ- Femeia. Pe bună dreptate ea, Femeia, rămâne a fi cea mai blândă, deosebită și nobilă ființă, care a fost creată pentru a fi mireasă, soție grijulie, mamă pentru copii, un izvor nesecat de bucurie, prietenă adevărată și bunică povățuitoare.
Doar alături de Dumneavoastră trăim irepetabilul sentiment duios de dragoste, clipe de liniște, seninătate și mulțumire. Să fiți sănătoase, voioase, pline de viață și speranță. Să rămâneți minunate, gingașe și tandre asemeni frumosului anotimp de primăvară.
Oleg Rotaru, primarul comunei Pepeni

Iată că anotimpul primăvăratic a adus în brațele sale sărbătoarea de 8 Martie, o zi menită să Vă înmiresmeze sufletul cu parfumul ghioceilor, să Vă readucă zâmbetul și bucuria pe aripile primelor rândunele, să Vă încălzească inimile cu razele sclipitoare de soare.Vă exprim, stimate doamne, întreaga stimă și admirație față de Dumneavoastră. Vă adresez cele mai alese urări de sănătate, fericire, prosperitate și realizarea tuturor doleanțelor.
Noi, bărbații, ne minunăm de frumusețea și gingășia Dumneavoastră, mulțumindu-Vă pentru bunătate și înțelegere, capacitatea de a îmbina activitatea profesională și grijile de familie, rămânând, în pofida greutăților, Femei adevărate.
Mahai Pleșca, primarul comunei Prepelița

Pentru că sunteți cele care ne înseninează zilele, care dați lumii mai multă frumusețe, cele mai puternice și mai hotărâte, pentru sufletul Dumneavoastră plin de iubire, tot ceea ce reprezentați, am vrea să aveți întotdeauna doar zile senine , vești bune, stimă și respect, bucurii de la cei apropiați, sănătate și tot ce Vă doriți. Să aveți parte doar de fericire în familii, copii de care să fiți mândre, succese în tot ce faceți și realizarea tuturor doleanțelor.
Vitalie Gojinevschi, primarul comunei Copăceni

Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, Vă aducem în dar câte un buchețel simbolic din florile primăverii, cele mai sincere și frumoase felicitări, urări de bine și sănătate, însoțite de mult respect și recunoștință pentru înțelepciunea și hărnicia cu care Vă îngrijiți casele și familiile. Să fiți mereu sănătoase, voioase și fericite alături de cei dragi.
Ala Guzun, primara comunei Bilicenii Vechi

Cuvintele, chiar și cele mai alese, nu au puterea să cuprindă imensitatea valorilor, dimensiunea rostului aflării noastre pe Pământ. Noi, însă facem să cunoașteți atitudinea celor care Vă înconjoară.
Ne mândrim cu faptul, că oriunde am munci, demonstrăm mult curaj și perseverență, abnegație și responsabilitate, spirit creator și de inițiativă, fermă și ireproșabilă poziție civică. Implicarea plenară a Femeii în toate sferele vieții publice a fost și continuă a fi o pârghie importantă în crearea unei societăți prospere și armonioase.
Dragele mele, Vă transmit pe această cale respectul meu pentru tactul, devotamentul și puterea de care dați dovadă, chiar și în situații mai puțin ușoare, reușind să Vă păstrați feminitatea și bunătatea sufletească.
Vă doresc, dragi femei, să ne fiți mereu sănătoase, iubite, apreciate și prețiute la justa valoare, învăluite în mireasma prospețimii și prosperității, armonia bunăvoinței, fericirii și împlinirilor râvnite, liniște și lumină în casele Dumneavoastră.
Ludmila Zamornea, primara comunei Cotiujenii Mici

De fiecare dată la început de primăvară, timpul parcă se oprește puțin în loc ca să Vă omagieze. Mărțișorul și 8 Martie sunt sărbătorile pe care le asemuim cu virtuțile femeilor, sensibilitatea, tandrețea și finețea.
Cu această ocazie Vă adresez cele mai alese urări de sănătate, fericire, prosperitate și realizarea a tot ce e frumos, sublim și sfânt. Doresc tuturor femeilor să-și poarte cu mândrie frumusețea și feminitatea, să rămână grațioase, să le sclipească ochii de bucurie, să fie mereu iubite, apreciate și respectate, atât în familie și la serviciu, cât și în societate. Fie ca în sufletele Dvs. să dăinuie doar muzica, inima să Vi se umple de armonia primăverii, iar tinerețea să Vă fie călăuză în viață pe tot parcursul vieții.
Ion Pânzaru, primarul satului Rădoaia

În mireasma frumoaselor buchete de ghiocei și viorele, cu ocazia zilei de 8 Marie, mă adresez tuturor femeilor cu cele mai alese cuvinte de felicitare, dorindu-le să aibă parte de sănătate trainică, împliniri și tot farmecul vieții alături de cei dragi. Dumneavoastră sunteți cele, care dați lumii mai multă frumusețe, zâmbiți chiar și atunci când sunteți triste, deschideți brațele când avem nevoie de o îmbrățișare, suflați dragoste peste familie, ștergeți lacrimile copiilor și-i îmbrățișați la prima reușită. Nu în zădar Grigore Vieru a spus: „ Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.”
Gheorghe Pașa, primarul comunei Bursuceni

Viața, arta, chiar și energia se declină la feminin. Ideea, lupta și pâinea sunt tot femei. Ambițioase, dinamice, cu plăcerea muncii, emotive și curajoase, femeile cuceresc, impresionează și răspândesc bunătate.
Sărbătoarea Dvs. – 8 Martie – este plină de feminitate, zâmbete și căldură sufletească. În această zi, pentru grijă și iubire, le exprimăm un deosebit respect mamelor, pentru dragoste și tandrețe – fiicelor, pentru veșnice aduceri aminte –ne închinăm bunicilor. Vă doresc să aveți parte de o primăvară plină de iubire și armonie, aducându-Vă în dar un firav mărțișor, iar spiritul primăverii să zăbovească cât mai mult în sufletul Dumneavoastră.
Iurie Porcescu, primarul comunei Dumbrăvița

Stimate mame, surori,soții, fiice, colege, prietene. În ziua de 8 Martie, ținem să Vă aducem cele mai sincere felicitări din inimă, dorindu-Vă fiecăreia să aveți parte în primul rând de sănătate pentru sine și pentru cei apropiați. Munciți cu hărnicie în câmp, instituții, ca după toate acestea să îngrijiți și de familii, să nașteți, să creșteți și să educați copii, să fiți sprijin și alinare. Meritați, deci, să Vă bucurați de iubire și recunoștință nemărginite, de dragoste și respect, de mai multă atenție și căldură din partea familiilor și a societății.
Alistar Dombrovschi, primarul comunei Alexăndreni
Femeia e primăvara sufletului. Fără de ea nu ni-ar încânta trilul păsărilor și înflorirea pomilor. Stimate colege, consătence, prietene, dragi femei ale orașului nostru, Vă doresc, ca atmosfera zilei de duminică, 8 Martie să Vă însoțească întotdeauna, să rămâneți mereu la fel de gingașe și de puternice precum ghiocelul în fața iernii, iar credința și înțelepciunea să Vă ajute să înfruntați toate greutățile în drumul vieții.
Valentina Rusu, primara or. Biruința

Tuturor doamnelor și domnișoarelor care activează în cadrul Întreprinderii Comerciale „Speranța Brânzilă” SRL!
Cu ocazia Sărbătorii Femeii Vă exprimăm sincere felicitări și Vă aducem în dar tot respectul nostru și recunoștința prin mărțișoare candide și tandrețea ghioceilor. Dorim din tot sufletul să Vă fie viața ca primăvara de frumoasă. Să fiți iubite în sânul familiilor și de către persoanele dragi. La rându-i, fiecare dintre voi să se simtă regina casei, a dragostei și armoniei în cuplul familiar.
Cu flori de drag din grădina primăverii venim și în întâmpinarea tuturor solicitantelor serviciilor noastre și a cumpărătoarelor fidele ale Magazinului „Speranța”.
Câte un zâmbet și câte o floare, oferă fiecărei dintre Dumneavoastră, administrația SRL „ Speranța-Brînzilă”, inclusiv administratorii-bărbați, Iurie și Dorin Brânzilă.

Administrația SRL „Morins Con” adresează sincere felicitări reprezentantelor părții frumoase a societății și a colectivului nostru, care sunt femeile. Cu ocazia sărbătorii dedicate lor, exprimăm recunoștință și înaltă satisfacție că fără ele nu am reuși în tot ce facem pentru binele întreprinderii și împlinirea solicitărilor clienților noștri. Ele toate și fiecare în parte sunt izvor de energie, de bunăvoință, de inspirație și mersul bun al lucrurilor. Sunt creatoare de bună dispoziție și dătătoare de speranțe. Sunt ca o primăvară pentru noi. Vă mulțumim și Vă încredințăm de dragostea și cea mai înaltă apreciere.
Câte o lalea aduc în dar femeilor-cliente ale magazinului nostru și ale serviciilor pe care le prestăm.
Cu drag și cu mărțișoare pentru fiecare, Veaceslav Moraru, directorul întreprinderi SRL „Morins Con”.

Alese flori aduc în dar și port în suflet cuvinte de drag și admirație tuturor colegelor, membre ale Sindicatului din Administrația Publică. Cu ocazia Zilei Femeii, Vă doresc să Vă simțiți cu adevărat venerate și slăvite pentru misiunea sfântă și dumnezeiască care o aveți de continuatoare a vieții pe pământ. Purtați coroana frumuseții și a splendorii vieții și cuceriți prin miracolul sufletului și prin înțelepciunea minții. Să aveți parte de cele mai tainice surprize ale vieții, ale familiilor Dvs, să Vă simțiți partea cea mai deosebită a societății și vieții, fără de care nici bobul nu răsare, nici raza nu încălzește, nici sufletul nu se deschide, nici ochii nu zâmbesc, nici floarea nu înflorește.
Vă mulțumim că sunteți, că prosperați, că sunteți frumoase, feminine și puternice.
Cu admirație, Nicolae Ropot, președintele Sindicatului din Administrația Publică

Tuturor ne este scump unul din numele de mamă, soție, fiică. Anume ele, femeile, fac viața bărbaților mai frumoasă, le insuflă încredere, îi inspiră, îi învăluie în farmec, le generează optimism.
Cu prilejul frumoasei sărbători – Ziua de 8 Martie- Vă adresez cele mai sincere urări de sănătate, fie ca sosirea primăverii să Vă inunde sufletul cu bucurii și cu parfumul florilor sale, în casele Dumneavoastră să domnească liniștea, iar căldura, respectul și bunătatea celor dragi și scumpi să Vă însoțească mereu. Uitați de griji, bucurați-Vă de viață și păstrați primăvara în suflet.
Sergiu Marandiuc, directorul SRL „Alodiu Nord”

Dragi doamne și domnișoare din satul Izvoare,
De femeie sunt legate cele mai de preț valori eterne – căldura căminului familial, gingășia, grija și frumusețea. Tot, de ce se atinge o femeie, poartă amprenta iubirii și a binelui.
Dumneavoastră sunteți sufletul viu al fiecărei familii. Fie ca toate visele să Vi se împlinească, iar în inimă să domnească întotdeauna primăvara.
Luminate de înțelepciune și generozitate, să aveți parte de șoapte de dor și drag, să fiți mereu model de corectitudine profesională și familială. Bucurați-Vă de viață și zâmbiți din plin. Toate gândurile bune Vi le aduc într-un buchet mare de viorele.
Mihai Cucoș, directorul SRL „Semincer Unic”

Flori și mărțișoare pentru scumpe profesoare
8 Martie este Ziua Internațională a Femeii. Iar femeia-pedagog este de două ori mai multă dăruire, de trei ori mai multă răbdare, de patru ori mai multă toleranță și infinit de multă înțelepciune.
Felicit călduros toate doamnele și domnișoarele din domeniul educației, le doresc ca toate lucrurile simple din jurul lor să se încarce de simbolul mărțișorului, așa cum două culori simple, alb și roșu, vorbesc la fiecare început de primăvară despre frumos și etern, despre pasional și pur, despre căldură și lumină. Să aveți bucurii nesfârșite de la cei dragi, familiile să Vă fie fericite, iar la școală să se deschidă zilnic și în orice anotimp mărțișoarele din sufletele copiilor.
Pentru toate femeile cadre didactice din raion le doresc multă apreciere pentru muncă, efort, stabilitate și insistența de a reuși. Fie ca toate împlinirile și realizările frumoase să se transforme în rod și bucurie, sănătatea să perpetueze în primăverile fără sfârșit, dragostea să Vă inunde sufletele setoase de iubire și parfumul tuturor florilor.
Cu profund respect, Mihai Curciuc, director-adjunct Direcția Educație Sângerei

Stimate colege, dragi femei din Cubolta și întreg raionul,
Apreciind înalt sensibilitatea, tandrețea, frumusețea și finețea ce Vă caracterizează, spiritul Dumneavoastră de sacrificiu pentru familii, devotamentul și responsabilitatea la serviciu. Folosesc acest prilej de sărbătoare să Vă declar, în numele administrației liceului, încă odată toată stima și respectul. Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii Vă doresc fericire, dragoste, sănătate, prosperitate, succese remarcabile în munca Dvs. Nobilă, să aveți parte de cele mai dorite împliniri și mai frumoase realizări.
Cu toată stima, Valentina Osoianu, directoarea LT „ Pan Halippa”

Dragele mele colege, sătence, stimate femei,
Sărbătoarea de 8 Martie este acel prilej, când societatea ne aduce alese urări și recunoștință pentru înaltul profesionalism, dragostea și grija față de copii și soți, păstrarea credinței și bunătății omenești, spiritul activ și poziția de viață fermă. Precum sunt florile gingașe, soarele luminos, apele limpezi și izvoarele cristaline, așa să fiți și Dvs. bune, înțelepte,frumoase, duioase, pentru că meritați să fiți fericite, iubite, apreciate. Primăveri în suflet, culori primăvăratice să Vă împresoare calea.
Cu respect, Angela Albu, directoarea gimnaziului din Ciuciueni

La acest început de primăvară, plină de speranțe și năzuințe frumoase, vin cu un mesaj de felicitare către scumpele, dragele și adoratele mele colege, consătence. Fie ca ziua de 8 Martie – sărbătoarea tuturor femeilor, să Vă aducă fericire și bucurii Dvs. și celor apropiați, să Vă umple gândurile și sufletul cu căldura primăverii și speranța multrâvnitelor realizări, să fiți sănătoase și fericite,frumoase și împlinite.
Cu mult drag, Lilia Cumpătă, directoarea Gimnaziului „Iurie Boghiu” din Flămânzeni

Pentru că sunteți cele care înseninează viața, cele care dați lumii mai multă splendoare, pentru iubire, dăruire, înțelegere, înțelepciune și bunăvoință meritați aprecierea și recunoștința supremă. Cuvintele nu au puterea să cuprindă imensitatea valorii, dimensiunea rostului aflării femeii pe Pământ. Ele însă, cel puțin, fac să cunoașteți atitudinea celor care Vă înconjoară.Pe lângă faptul că sunteți mame și soții, aveți și capacitatea de a fi un ajutor potrivit pentru bărbați, fiind înzestrate și cu abilități de buni manageri.
Vă doresc să fiți sănătoase, să Vă păstrați feminitatea, credibilitatea și fidelitatea față de cei apropiați, de ființele iubite, să înregistrați noi succese în munca profesională și în traiul familial.
Gheorghe Cernogal, directorul GȚ „Cernogal Gheorghe”

Se pare că cele mai frumoase și înălțătoare cuvinte despre Măria Sa Femeia au fost deja scrise și rostite. Și totuși, multe încă vor mai fi scrise și rostite despre femeie, deoarece ea înseninează încontinuu zilele noastre, emană în permanență dragoste peste tot și toate, dă lumii mai multă frumusețe. Pentru tot ceea ce reprezintă Femeia, timpul se oprește puțin în loc la fiecare început de primăvară, ca să-i aducă un omagiu.
Scumpe și dragi Femei, Vă felicit cu prilejul sărbătorii primăvăratice, dorindu-Vă sănătate cât doriți, fericire, liniște sufletească, bucurii infinite de la cei dragi, mult belșug și îngerul păzitor să Vă aibă în preajmă. Să aveți parte de dragoste,noroc și de multe sărbători de suflet.
Ion Mereacre, directorul SRL „Drăgăneștenii”

Femeia, căreia umanitatea îi datorează continuitatea și perpetuarea vieții, a fost și va fi elogiată în cântece și opere artistice. De când e lumea, femeia a ținut mereu aprins focul în căminul familial, a păstrat cu sfințenie datinile străbune, a sădit speranță și noblețe în inimile celor apropiați. Firea ei din totdeauna a culminat prin voința de a asculta, răbdarea de a înțelege, tăria de a sprijini.
Luminate de înțelepciune, să fiți mereu, dragi femei, model de corectitudine profesională. Bucurați-Vă căci bucuriile sunt tămăduitoare. Vă doresc să aveți parte de o primăvară plină de dragoste și armonie, să fiți tandre, suave, pline de speranță și bunătate.
Gherasim Tofan, directorul GȚ „Tofan G”

8 Martie e ziua când le închinăm cu un deosebit respect pe dragele noastre bunici, mame, soții, fiice, surori și colege. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a Vă exprima admirația față de frumusețea, înțelepciunea, tandrețea și credința de care dați dovadă. Grație Dvs. diminețile sunt mai luminoase și zilele mai senine, în pofida greutăților, nu încetați să le oferiți celor dragi toată dragostea și pacea din suflet. Vă doresc din toată inima multă dragoste, sănătate, bucurii și prosperitate. Fie ca spiritul de sărbătoare și farmecul acestei zile să Vă inspire întregul an.
Grigore Irimencu, directorul SRL „Virtuoz Impex”

Timpul zboară în grabă, însă la fiecare început de primăvară se oprește puțin în loc pentru a aduce un omagiu celei mai scumpe ființe de pe pământ – Femeia.
Cu ocazia zilei de 8 Martie, mă adresez tuturor femeilor cu cele mai alese cuvinte de felicitare, dorindu-le să aibă parte de sănătate, împliniri și tot farmecul vieții alături de cei dragi. Dvs, sunteți cele care dați lumii mai multă frumusețe, zâmbiți, când ar trebui să plângeți, deschideți brațele, când avem nevoie de o îmbrățișare. Toate gândurile senine,respectul și împlinirile frumoase să Vă fie călăuză în tot ceea ce faceți.
Ion Mereacre, directorul SRL „Malfarm Grup”

Sărbătoarea de 8 martie semnifică primăvara, înnoirea, dar și speranța pentru timpuri mai bune, imposibil de realizat fără energia și contribuția Dumneavoastră. Vă dorim să simțiți mai puțin apăsarea grijilor, gândurile și sufletul să se umple de bunătate și optimism, pentru a putea dărui din ele tuturor în jur, să Vă vedeți realizate cele mai frumoase planuri.
Nicolae Bostan, directorul GȚ „Nicolae Bostan”

Stimate colege,
La acest început de primăvară, plin de feminitate, tandrețe, seninătate, sublim, Vă felicit sincer cu ocazia Zilei de 8 Martie, exprimându-Vă întreaga considerațiune și admirație, sincere mulțumiri pentru că întotdeauna dați dovadă de profesionalism, răbdare, înțelegere, voința de a fi alături. Vă doresc, ca această primăvară să fie una deosebită, însorită, veselă și cu multe bucurii, să Vă aducă fericirea alături de cei dragi și împliniri visate. Fiți așa cum Vă cunosc: gingașe,frumoase, tandre, fascinante, grațioase, carismatice, enigmatice, optimiste,energice,curajoase și profesioniste de neîntrecut.
Vă aduc mulțumiri și înalte aprecieri pentru că sunteți extraordinare, întotdeauna puternice prin răbdarea de a asculta, noblețea de a ierta, forța cu care îi sprijiniți pe toți cei care au nevoie de iubirea cu care îi înconjurați.
Cu alese considerațiuni, Maricica Buceațchi, directoare interimară

P