DISTRIBUIȚI

Stimatei colege Valentina Coca la jubileul de 65 de ani (07.10)
Înțeleaptă și dragă colegă profesoară, Vă adunăm în inima noastră în acest moment jubiliar, ca să ne bucurăm împreună, ca să Vă mulțumim pentru sfat și pentru cuvânt luminat, pentru dragostea de școală care ne-a devenit a doua casă, cum pentru Dvs a devenit încă din primii ani de activitate. Am preluat de la Dvs a fi fericiți și prosperi sub cerul frumos al școlii și pedagogiei, să fim stoici și sub furtuni când se întâmplă să încapă și ele într-un veleat de profesor. Vă mobilizați și continuați cu brio să educați și să excelați, împărțind lumină și căldură, atât nouă colegilor, dar și mai mult copiilor-discipoli. Sfântă lecție de profesionalism pedagogic și de omenie. Ca profesoară dorim să Vă bucurați mereu de lumina recunoștinței, ca ființă umană și apropiată, să aveți parte în continuare de bucurii, de la familie, copii și iubiți nepoți, leagănul fericirii pentru sufletul Dvs.
Cu drag, colegele de la gimnaziul Ciuciueni

Iubitei nașe de cununie, Valentina Coca la jubileul vieții
Puținele ore libere pe care le aveți după programul în gimnaziu multe le dăruiți nouă, primindu-ne prin sfânta lege a găzduirii cum doar Dvs puteți s-o respectați, zâmbind visurilor noastre, care au prins aripi de împliniri inclusiv și datorită Dvs, bucurându-ne de rodul sfaturilor date și pe care le-am urmat cu sfințenie și recunoștință. Sfântă ființa sunteți, pentru familie, dar mult și pentru noi, ca icoana în biserici. Împărtășindu-ne una alteia sau noi toți- dumitale, am simțit de-a lungul anilor, clipelor, întâlnirilor, că avem sălaș în inima dumitale. Dorim nespus de mult să Vă simțiți fericită și împlinită pentru frumoșii ani trăiți până acum și pentru realizările și comorile adunate. O comoară fiind casa cu familia frumoasă, altă -oamenii dragi, de valoare, cu care ați mers pe poteci de viață cu noroc și urcușuri, poate și noi fiind cu ei și cu dumneata mereu.
Să ne fiți sănătoasă și plină de viață cum dintotdeauna V-am simțit, adorată și venerată.
Cu drag, finii Morozov, Tatiana, Ion, Marcel, Ana, Cristina și Matei.