DISTRIBUIȚI

De 28 de ani, toți cetățenii se adună, cu flori și coroane la mormintele, plăcile comemorative, monumentele eroilor căzuți, cu participarea conducerii  raionului, celei locale, veteranilor de război, părinții și rudele eroilor căzuți, tineri și locuitorii acestora, pentru a participa la acțiuni de comemorare a eroilor căzuți în războiul  de la Nistru din 1992, ostașilor care au ieșit la lupte pentru a apăra independența, suveranitatea și integritatea Republicii Moldova. De asemenea, în majoritatea localităților din raion, în această zi de dimineață, sunt oficiate slujbe de pomenire.

Evenimentul din anul curent a avut loc în contextul împlinirii a 28 de ani de la conflictul armat de pe Nistru, considerat cea mai violentă confruntare între trupele moldovene și separatiștii susținuți de armata rusă.

Prezentatorii ceremoniei, Valeriu și Anastasia Rusu declarau în debutul mitingului de comemorare: „Astăzi ne manifestăm solidaritatea față de veterani  și le mulțumim pentru spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă. Independența statului nostru a fost stropită cu sângele celor care stau în fața noastră, a tuturor, pentru ca noi să realizăm visul pentru care au luptat și care ne unește- construim o Moldovă prosperă și democratică”.

Războiul la Nistru a izbucnit pe 2 martie 1992. Peste 300 de moldoveni au murit în acel război, dar cifra exactă nu este cunoscută nici până în prezent, susține Octavian Banaru, președintele Uniunii raionale a combatanților din Transnistria. „ Sute de familii își mai plâng și astăzi fiii, frații, soții care nu s-au mai întors de pe  platourile de luptă. Ei au depus pe altarul  patriei jertfa supremă – propria viață   independență, țară,  neam, pentru  viitor. Cea mai mare recunoștință a noastră pentru jertfa lor este să le păstrăm  memoria.

Continuarea citiți în nr.10 din 06.03.2020