DISTRIBUIȚI

Doina și Ion Aldea Teodorovici, marii interpreți ai neamului și ai trezirii conștiinței naționale, aflați în nemurire de mai bine de două decenii, continuă să fie două inimi gemene care mai bat astăzi pentru noi. Aceasta a reflectat și Festivalul-concurs în memoria lor, care a fost organizat duminica trecută de către Secția de Cultură. Festivalul interpreților de muzică ușoară s-a desfășurat sub genericul „Două inimi gemene”, 2020, în incinta Casei de Cultură „Nicolae Iorga”.
Potrivit lui Valeriu Rusu, președintelui juriului, a fost promovată a IX-a ediție a festivalului muzicii și cântecelor care au devenit și au rămas simboluri dinstinctive între neamuri, simbolul mișcării naționale și a trezirii constiinței de neam. Sub muzica Doinei și a lui Ion s-a ridicat tricolorul, s-a exprimat bucuria pentru recăpătarea scrisului latin și alfabet. Sub această muzică s-a interpretat Imnul Independenței . A fost unisonul muzical al Zilei proclamării suveranității Republicii Moldova și muzica Zilei de 31 august 1989:„ În anul 2012 ne-a venit fabuloasa idee de a organiza acest Festival-concurs în memoria Doina și Ion Aldea-Teodorovici. De atunci încoace festivalul este o flacără aprinsă întru dragoste de valorile noastre naționale, redobândite și recâștigate și altoiește în sufletele participanților,dar și a spectatorilor dragoste sfântă de aceste comori naționale și adânci sentimente patriotice și a iubirii de tot ce-i specific neamului nostru românesc”.

Continuarea citiți în nr. 11 din 13.03.2020