Poți fi singur, înconjurat fiind de multă lume bună. De mulți prieteni, care îți sar în ajutor. De dragostea și afecțiunea oamenilor cunoscuți și necunoscuți.
Poți să fii singur în fața neliniștii. În fața gândurilor. Care se luptă între ele să găsească o ieșire din labirint, când realizezi că viața, cu numeroasele ei surprize, este un labirint, care te înghite. Atunci cauți cu disperare firul salvator.
Poți să fii „singur în fața dragostei”, cum bine ne-a zis Aureliu Busuioc. Poți să mori de singurătate în preajma unui profund sentiment de dragoste. Să vezi cum viața trece pe alături și mereu te consolează.
Starea de solitudine este o stare aparte. Unii se tem de ea, alții o adoră. Unii o caută, alții o alungă. Cei care o caută se retrag. Se ascund ca să se examineze pe sine. Să se cunoască mai bine.
Știu a trage foloase din starea de solitudine oamenii înzestrați cu o anumită sensibilitate, acei care imită realitatea în toate manifestările ei. Atât acei cu pregătire specială ( artiștii plastici, muzicienii, scriitorii etc.) cât și oamenii din popor, care simt chemarea pentru un anumit gen de creație. Tot în singurătate își zămislesc opera.
Dar, majoritatea oamenilor se tem de singurătate. Nu știu ce să facă cu ea. Cum să o folosească. Și cu cât mai mult se tem de ea, cu atât aceasta îi apasă mai tare. Până îi doboară.
Continuarea citiți în nr. 22 din 19 iunie 2020
