Soțului meu, regretatul Ion Grăjdieru,
Te caut peste tot, prin ungherele casei care am construit-o noi doi, prin bătăile inimii care doare că nu te găsesc, prin amintiri frumoase, dar care nu le mai pot duce fără să preling lacrimi. Acolo de regăsesc. Tu lângă mine, eu – lângă tine – tineri, frumoși și îndrăgostiți. Doamne or chiar noi am fost aceea ,or chiar tu erai acela. Eram împreună, te simțeam, îmi șoptea-i. Acum doar arareori și doar în vis te mai văd. Niciodată nu m-am gândit că ar fi posibil ceva sau cineva să ne despartă, or tu să mă lași singură. Ceea ce nu concepeam în tinerețe, că putem deveni slăbiți de puteri, mai înceți la pași am conștientizat cu anii împliniți ai maturități. Așa-i legea pământească și dumnezeiască. Odată și odată trebuie să plecăm, doar că fiecare la ceasul lui și când Domnul îi face loc în Împărăția sa. Pe tine,scumpul meu și al copiilor noștri, te-a cerut Domnul prea de vreme. Era-i atât de tânăr, bun și frumos prin tot ce făceai și erai, încât îl imploram pe Stăpânul raiului să nu te ia. Eu și casa noastră suntem raiul pentru tine. Dar te-a luat, că are nevoie și El de oameni buni ca tine pe care să-și sprijine Împărăția Cerească.
Este trist fără tine și durerile fizice sunt mai resimțite. Regretele că n-am putut îmbătrâni frumos împreună, să ne sprijinim,mă mântuie de puterile care mi-au mai rămas. Îmi este mult dor. Cărunt și totuși veșnic tânăr, astfel trăiești în inima mea și în dorul care-l duc de tine.
În veșnică neuitare ai fost și rămâi în sufletele noastre.
