– Cine e?
– VARAaaa! Nu credeam că ai nevoie de calendar. Ştiam că mă aştepți?!
– Daaa, de multă vreme, să fie vreo trei decenii. Cam de atunci, de când mi-am trimis copilăria la joacă şi nu s-a mai întors…
Copilăria, tărâmul ce ascunde veşnicia,
Mult mi-i dragă!
Orice-aş face, pe-o clipă de m-aş întoarce,
Să alerg desculț prin rouă, să respir ziua cea nouă.
Să culeg raza de soare şi s-o prind la cingătoare.
Să mă asortez cu cerul când răsare curcubeul
Şi să-mi pun la pălărie, albe flori de iasomie.
Să iau fluturii în palme cu atingeri diafane,
Să-mi fac loc în iarba crudă, lângă-o mică buburuză.
Să cânt doine şi balade, printre pomii plini cu roade.
Să las inima să scrie, a vieții dulce poezie.
Câte amintiri frumoase, depăn azi cu nostalgie,
Le-am lăsat pe prispa casei, în leagănul copilăriei!
Cu dor, în unduirea unui zbor, de Liliana Neaga-Lavric
