Trăim într-o eră când suntem manipulați prin frică. Iar aceasta, e-n stare să nască în interiorul nostru monștri. Pentru că omului îi este frică tot timpul de orice: de durere, de sărăcie, de necazuri, de războaie, de alți oameni, de ziua de mâine etc.
Dar până la urmă, acest sentiment este unul firesc, doar că depinde și până las ce cotă se ridică acesta în noi.
De ceva vreme încoace mă tot frământă o dilemă pe care încă încerc să o înțeleg. Meditez, întreb, caut un răspuns, însă tot rămân cu semne de întrebare. De ce ne este frică? De cine se tot teme acest popor? Am tot fost vandalizați de guvernări inumane sau am crescut cu spiritul fricii curgând prin sânge? Ne temem să vorbim românește, răspunzând într-o rusă stâlcită celor care ne întreabă. Negăm existența noastră și trecem de partea lor, celor care ar trebui să se simtă ca în ospeție și nu drept stăpâni. Nu vrem să ne facem respectați, onorați în propria țară. Fugim spre o lume mai bună, însă pe cine lăsăm în urmă? Părinți, copii, surori și frați stau ani la poartă așteptând să revenim. Goana după o viață mai bună ne lipsește de valorile sacre, cele mai de preț. Pierdem familia în schimbul valorilor materiale. Copiii pleacă la școală cu bunicii, ei substituindu-i părinții. Oare un astfel de viitor vrem noi? De ce ne părăsim țara? De ce nu o schimbăm? De ce ne temem de o metamorfoză atât de necesară țării noastre? Suntem moldoveni, avem o țară, o limbă, un grai. Avem pământ, avem progrese și totuși ne temem, unii se simt străini aici. De ce?
Permitem să ne tot umilească, acceptăm robia în fața lor, ne supunem înghițind noduri, tăcem. De ce?
Aș vrea să schimb, aș vrea să mă simt stăpână aici, vreau ca moldoveanul să fie mândru de țara sa. Trebuie să luptăm zilnic cu frica din noi, să răspundem ferm când suntem întrebați în limba rusă, să le zicem „Vorbiți românește.” Începem prin a câștiga o luptă pentru ca mai apoi să triumfăm în război.
Iubiți-vă țara, nu vă temeți să fiți ceea ce sunteți, schimbați-vă voi, pentru ca împreună să schimbăm societatea. Nu fugiți, nu trădați, progresați pentru ca copiii voștri să nu plece, să rămână aici, în Moldova europeană.
