DISTRIBUIȚI

Nu trebue să fii Chopenhauer ca să pricepi de ce Marina Tauber și candidații partidului ”Șor” câștigă mandat după mandat…
Cauze ar fi mai multe dar una cu siguranță este cea mai plauzibilă. De atâta că noi le permitem. După mine nici succes nu este, nici dovada unui PR hâtru. De la alegerile locale din 2016 când Șor a câștigat la Orhei am văzut doar una și aceiași scenă care s-a perindat din scrutin în scrutin – juni agresivi care împart ”culoace”, autocare mari care vin și pleacă la ”Orheiland” unde la o adică nici nu ai ce vedea – doar câteva tobogane și mai mult nimic ce ar fi drag sufletului omenesc; ba mai mult decât atât nimeni n-a curățat vreo dată lacul de la Orhei și dacă e vară aridă doctorii de la medicina publică depistă acolo tot feluri de vibrioni și microbi inclusiv și din cei holeroformi.
Paradoxul e că nimeni n-a încercat să oprească acest ”Orheiland”.

Cred că regizorii noștri ar trebuie să facă un film documentar care s-ar numi ”Șorism obișnuit” după analogie cu renumitul film a lui Romm. Or, avem dea face mai degrabă cu o sectă totalitară unde s-a pripășit un tipaj anumit de oameni de regulă tineri dar și în vârstă care puțin probabil să fi citit o carte, care vorbește cu tine dar gândul este naiba știe unde.
Sub ochii mei am văzut cum au spart o cameră video scumpă unei echipe de la JurnalTV veniți să filmeze reparația primăriei.
Nu odată mi-a fost dat să văd mulțimi agresive la Orhei dintre care cel mai memorabilă a fost cazul când au fost blocați într-o gheretă de tablă timp de vre-o patru ceasuri câțiva activiști ai PPDA.

Continuarea citiți în n.48 din 26 noiembrie 2021