În spatele fiecărui om bogat sau sărac , celebru sau nu, se află un dascăl. Iar primul dascăl care ne sculptează caracterul și sufletul este neîndoielnic, profesorul.
Eu mă consider o norocoasă, pentru că am avut parte cu adevărat de niște dascăli minunați. Sunt tare mulți cărora le sunt recunoscătoare, dar azi vreau să scriu despre doi profesori ce m-au marcat cel mai mult: Sergiu MEREUȚĂ și Aurelia ȘUIU.
Nu știu cum s-a făcut că Dumnezeu a împletit cele 2 talente atât de bine că nici o clipă nu-mi imaginez cum aș trăi fară muzică sau desen. Arta pentru mine este mult mai mult decât o creație. Arta este o imensă deschidere spre lumea reală și imaginară. Ea îmi dăruiește aripi spre un imens infinit.
Chipul Soarelui a fost prima mea “operă de artă”. Nu era soarele tuturor, era soarele meu, cu ochi, cu dinți, cu sprâncene… din spusele părinților am aflat că la vârsta de un an și jumătate, în cele mai geroase zile ale iernii am desenat vre-o 30 de chipuri cu expresii diferite ale soarelui. Acesta a fost debutul în arta picturii… Dragostea de frumos am descoperit-o împreună cu d-na Aurelia la orele de artă plastică. Blândă și echilibrată, atentă și atât de gingașă, m-a surprins din primele zile prin felul de a te răpi din lumea reală și a porni într-o călătorie imaginară unde noi eram “căpitanii”, iar profesoara- camaradul nostru de drum. Eram în clasa a patra când am luat Premiul I la un concurs de desen din Botoșani, România. Era primul meu succes în arta plastică. Atunci am prins aripi și m-am hotărât să continui să fac ceea ce mă face fericită – să desenez.
Nu pot să spun COPILĂRIE și să nu spun MUZICĂ. La vreo 2 ani și jumătate am debutat cu piesa „Joacă, joacă tânără fetiță” doar că la mine era puțin altfel: „Iacă, iacă, iacă, tâtiță”. Au urmat scările ce urcau pe scenă, luminile multicolore, rochii fel de fel și muuuulte emoții care nu pot fi descrise în cuvinte. Nu știam atunci, că fericirea mea costă foarte scump: ore de nesomn și cearcăne sub ochii profesorului pentru înregistrarea unei piese, blândețea care mă aștepta la orele de muzică, frica pentru sănătatea noastră atunci când aveam deplasări. Mai târziu, am descoperit că muzica, la fel ca pictura, este o mângâiere, o recreație a sufletului prin care sentimentele îmi alunecau și evadau grațios sub formă de note și ritmuri, producând astfel o melodie cu un sens profund.
Vă mulțumesc, dragi dascăli că mi-ați adus aproape de suflet pictura și muzica, și arta în general. Vă sunt recunoscătoare pentru libertatea pe care mi-ați acordat-o atunci când am vrut să mă prezint mai matură, prin lucrările pe care le alegeam, pentru îndrumările inspirate, discrete, pentru blândețea cu care mi-ați călăuzit mâinile și sufletul în clipa creației.
Îmi amintesc cu drag plimbările după concerte sau concursuri prin Sângerei, Chișinău, Varnița, Iași… alături de colegi și de dumneavoastră, și de răbdarea cu care răspundeați agitației noastre.
Vă admir pentru hotărârea cu care susțineți performanța și talentul în cadrul orelor de pictură și muzică, aducând bucurie în viața atâtor tineri, pe care i-ați adoptat ca pe propriii copii. Datorită dumneavoastră am căpătat mai multă încredere în mine și în ceea ce pot, în calitățile mele. M-ați încurajat mereu, competiție după competiție, iar Seara de Creație organizată la cei 7 ani și Expoziția Personală la cei 13 ani pe care le-am avut mulțumită dumneavoastră reprezintă momente emoționale, de neuitat.Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o a fost aceea că perseverența învinge orice obstacol; însă abia acum am înțeles-o cu adevărat.
Să vă mulțumesc pentru că ați fost profesorii minunați, nu ar fi de ajuns. Pentru că pe lângă dascăli, ați fost mentori, sfătuitori, părinți, susținători, îndrumători, organizatori de evenimente și specialiști în modelarea unui suflet de copil.
Toate acestea cu o naturalețe și o dăruire pe care le prețuiesc chiar și acum, când timpul și-a pus amprenta asupra amintirilor.
Marinela CUCOȘ, elevă în clasa a VIII-a
din Liceul Teoretic “Nicolae Casso”, s. Chișcăreni
