DISTRIBUIȚI
În poză: premianții concursului

La Sângerei a fost organizat Festivalul – concurs „De ce plâng chitarele,” în memoria lui MIHAI DOLGAN, compozitorului neamului, Cavaler al Ordinului Republicii, Cetăţean de onoare al oraşului şi raionului Sângerei, autorul imnului Sângerei. Organizatorii festivalului, specialiştii Secţiei Cultură, cât şi soliştii vocalişti participanţi au demonstrat dragoste ctitorului muzicii dintre cer şi pământ.

Organizarea festivalului, promovarea valorilor moştenirii muzicale a compozitorului este o onoare pentru Secţia de Cultură şi Consiliul raional, care susţin ediţie cu ediţie nemurirea compozitorului. Potrivit vicepreşedintelui raionului, Mihai BÎRSAN: „În ediţia curentă a festivalului a fost invitat şi ne-a onorat cu prezenţa, colegul regretatului compozitor, Alexandru CAZACU, membrul Formaţiei „Noroc,” solistul instrumentist, artist al Poporului din Republica Moldova”.
Ca un răspus la dragostea cu care este alimentată muzica compozitorului şi sfinţenia cu care este păstrat numele său la baştina, artistul instrumentist a susţinut un recital de piese muzicale şi melodii. Acesta a adus în memoria publicului, melodiile care au consacrat legendara Formaţie „Noroc” condusă de maestrul compozitor şi i-au asigurat nemurirea muzicii şi a numelui.
În calitate de preşedinte de onoare al juriului maestrul s-a bucurat de vocile participanţilor şi piesele interpretate de participanţii la festivalul concurs…

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 11 din această săptămână