Dă sănătate pacienţilor şi viaţă speranţelor

Dă sănătate pacienţilor şi viaţă speranţelor

742
DISTRIBUIȚI
În poză: Lucia BRAŞOVSCHI

Lucia BRAŞOVSCHI nu putea fi decât doctoriţă eminamente pentru copii. Atât este de atentă, de responsabilă şi grijulie. Este deschisă şi receptivă oricând te-ai adresa, ai solicita şi ai avea nevoie să se implice. Această apreciere, recunoştinţă o poartă în suflete părinţii când ies cu copii în braţe, din cabinetul 317 al Centrului de Sănătate Sângerei.

Recunoştinţa vine inclusiv din partea maturilor, pentru care este medic de familie în sectorul nr.5 al centrului. Respirată în sufletele lor, recunoştinţa a ajuns la redacţie. Am identificat-o, trecută pe recipisă. Numai că unde doamna doctor indică de obicei denumirea medicamentului prescris, aceştia au scris numele ei.Unde ea semnează şi aplică ştampila, au pus semnătura lor, a pacienţilor din sectorul pe care doctoriţa Lucia BRAŞOVSCHI îl deserveşte.
Este terenul unde ea se afirmă timp de 28 de ani, fiind iniţial medic pediatru, mai apoi, cu acceptarea reformării sistemului ocrotirii sănătăţii, prestează servicii ca medic de familie. Are în grija sa de la 1500 de pacienţi, număr în creştere. Ea nu alege pe nimeni. Pe fiecare dintre ei îi tratează cu harul de doctoriţă şi cu dragostea pentru profesia care o remarcă. Pacienţii o aleg, făcând cereri ea să le fie doctor, să-i încredinţeze starea sănătăţii lor. Doctoriţa este o persoană de echipă. Colaborează cu colegele sale şi le recunoaşte munca, profesionalismul înalt şi harul de ocrotitoare a sănătăţii. Din orice învaţă şi se perfecţionează mereu. Nici pe departe n-a rămas la cunoştinţele obţinute la facultate şi la Institutul de Medicină pe care l-a absolvit, astăzi Universitatea de Stat „N.TESTIMIŢEANU”. Învaţă şi se perfecţionează continuu. „Este medic de categorie superioară. În nenumărate rânduri i-au fost distinse meritele din partea administraţiei instituţiei de sănătate, ale conducerii raionului şi ale Ministerului de ramură” susţine Eleonora TARTACOVSCHI, directoarea centrului. „Eram în colectiv când ea a fost primită în echipa medicilor noştri.Noi o adorăm ca colegă şi ca om. Acest ataşament pentru doamna BRAȘOVSCHI îl purtăm circa 30 de ani”, susţine Raisa NICHITIŞIN, asistentă medicală superioară.
În una din zilele recente dedicate copilului sănătos şi gravidelor, mai multe mame, cupluri cu copiii în braţe aşteptau să intre la medic: „Sunt cu nepoţeii. Doamna medic mi-a tratat copiii mei, fiind în acele timpuri medic pediatru. Acum vin la ea cu nepoţeii. Cum a fost aşa şi a rămas, bună doctoriţă, cu multă grijă şi atenţie. Avem multă încredere în felul cum ne tratează, în ce ne prescrie.”, ne-a spus bunica micilor pacienţi.
Implicarea cu tot sufletul în ceea ce face în sistemul de ocrotire al sănătăţii nu se limitează doar la munca sa de medic. Vocaţia de om al echipei şi al sistemului de sănătate este distinctă în activitatea de lideră al sindicatului lucrătorilor din medicina primară…

continuarea o puteți citi în numărul 32 a ziarului din această săptămână