Cuvintele nu șterg lacrimile

Cuvintele nu șterg lacrimile

40
DISTRIBUIȚI

Cuvintele nu șterg lacrimile, iar îmbrățișările nu ușurează durerea, atunci când pierzi o persoană care a avut un loc aparte în formarea ta ca om. Și cred că  toți acei care au cunoscut-o pe dna Tatiana Arămescu, elevi, profesori, vecini, locuitori ai satului Chișcăreni, sunt de aceeași părere. Aseară, după o perioadă îndelungată de suferințe, dumneaei și-a găsit alinarea durerilor prin trecerea dumisale la cele veșnice. Este o durere pentru școala din localitate, pentru elevii și locuitorii comunei, dar cea mai mare durere este pentru familie.

  Venită în Chișcăreni ,,de pe malul Nistrului”, așa cum afirma dumneaei, și-a format o familie frumoasă cu trei copii, care deși plecați peste hotare, au avut mereu grijă ca mamei să nu-i lipsească nimic. Cu amintiri frumoase despre profesoara de istorie au venit și din foștii elevi, actualmente profesor în liceul din localitate, care își amintește cu lux de amănunte cum doamna conducea cercul ,,Tinerii cercetași” și ce investigații au făcut, în rezultatul cărora au aflat despre evenimente foarte importante din punct de vedere istoric care s-au derulat în sat. Chiar dacă de baștină a fost din raionul Ștefan Vodă, a ținut mereu la istoria satului Chișcăreni și le-a cultivat și generațiilor din sat dragostea față de istorie, neam, origini. În pofida faptului că doamna de ceva timp era la odihna binemeritată, totuși nu ezita să-i ajute pe acei care se adresau cu sfaturi utile și cuvinte bune.

 Dumnezeu s-o ierte pe răposata Tatiana. Condoleanțe familiilor îndurerate! Drum lin spre Ceruri, printre stelele învățământului din școala din Chișcăreni.