Copilăria este frumoasă după ce ne îndepărtăm de ea. După ce rămân în amintire numai bucuriile. După ce ea trece în poveste. Mai întâi, bunicii ni se duc în poveste și devin tot mai sfătoși de acolo, de unde nu mai sunt. Apoi, rând pe rând, se duc și oamenii lângă care am crescut. Se gheboșează și se fac tot mai mici casele lor. Se îngustează drumurile pe care am alergat…
Mă gândesc cum o fi oare povestea copiilor fără copilărie. Copii fără copilărie au existat în toate timpurile. În toate timpurile au crescut și copii fără părinți, fără bunici, fără de jucării, fără de bomboane. Numai cu jocuri de-a viața. Numai cu numirea copilăriei.
Cum oare o fi povestea lor? O tristețe fără de capăt? Sau cea a copiilor cu părinți numai după nume. Sau cu părinți tirani, care le exploatează munca, care-i bat, care îi fac să umble fugari? Cum o fi povestea lor? O rană deschisă?
Mă gândesc, de asemenea, cum va fi povestea copiilor de azi ai acestei palme de…
continuarea o veți citi în numărul 23 al ziarului din săptămâna aceasta
Foto-simbol, sursa: alex-dima.ro
