Chiar dacă în locașurile sfinte ale Domnului se propovăduiește că odată și odată va veni sfârșitul lumii cu judecata de apoi, oamenii de pe Terra, desigur, nu-și așteaptă cu mâinile pe piept sfârșitul. Viața forfotește, viața înflorește și venerată este în toate colțișoarele planetei. Doar la noi, în așa numita Republica Moldova, după felul cum abia de gâfâie ea, viața noastră, ai impresia că de acum a venit sfârșitul lumii.
Recunosc, poate acesta încă nu e sfârșitul lumii și n-ar fi poate nici începutul sfârșitului, dacă n-ar fi călcate în picioare ca nicăieri în altă parte cele 10 nevinovate porunci. Din păcate însă, fratele pe frate omoară, și mama cu fiica se judecă, și toate pe un cap se fură, nerușinarea fudulă în capul mesei, dezmățul n-are nici o măsură, criminalii mișună semănând moarte în jur… Și nimeni de nimic nu răspunde. E ceva groaznic. Într-adevăr, parcă e sfârșitul lumii. Ajunși într-o atare situație, e firesc să ne întrebăm: cum de mai suntem, cum de mai pâlpâie lumina vieții și cât timp nu ne va înghiți mocirla blestemată? Oare chiar să fie totul pierdut pentru noi? Speranța, doar speranța în bine și credința ne mai poate salva și poate doar asta ne mai ține de a nu cădea pentru totdeauna în hăul dezastrului ce ne…
continuarea o veți citi în numărul 4 al ziarului din săptămâna aceasta
