DISTRIBUIȚI
În poză: urătorii vestesc sosirea Anului Nou

Așteptăm ninsorile ca pe un leac salvator. Într-o lume pusă pe gâlceavă și zarvă, albul ninsorilor vine să ne arate că există și o curățenie divină, care le acoperă pe toate, împrospătează aerul ce îl respirăm și pământul pe care îl călcăm. Câtă nemulțumire sau otravă am depozita în noi, tuturor ni se oferă șansa să vedem o altă lume, cea bună și curată, ca la începuturi. Și Nașterea Domnului are loc în acest anotimp al ninsorilor, albului, al curățeniei totale, simbolizând puritatea sufletelor noastre și a credinței, a datoriei creștine de a trăi în curățenie și împăcare.

A venit vremea poveștilor cu final fericit. În acest alai frumos și magic cu miros de cetină de brad ni se pare firesc să evadăm în lumea frumoasă pe care sigur o aveți fiecare ascunsă adânc în suflet. E amintirea care nu îmbătrânește cu noi. E cea mai dragă poveste de iarnă.
Pentru noi, cei de la ziarul „Ecoul nostru”, anul care numai ce și-a încheiat numărătoarea a fost o adevărată poveste. O poveste cu de toate. Ne-am luat la trântă că-i mai sfântă, am bătut și am fost bătuți, preîntâmpinați să ne „ cumințim”, să fim „ ascultători”….Dar am rezistat, am promovat și am apărat valorile, am atacat nonvalorile și nulitățile. Am dialogat cu cei mai frumoși și dragi oameni ai raionului, despre un an destul de secetos, dar totodată de pace, despre munca ce ne-a adus bucurie, o copilărie care ne-a făcut oameni. Într-un cuvânt, echipa ziarului a activat pe parcursul anului pentru realizarea scopurilor propuse. Totdeauna am ținut cont de doleanțele cititorilor, ne-am străduit să realizăm ceea ce au dorit să citească ei în paginile publicației periodice.
Dacă am reușit sau nu să semănăm ceva adevăr în casele oamenilor din raion, cititorii sunt în drept să ne judece. Cea mai mare bucurie și apreciere a noastră a fost atunci, când oamenii ne-au trecut pragul redacției, ne-au telefonat, ne-au mulțumit pentru lucrul efectuat întru binele tuturor. Or, noi, ziariștii, suntem chemați să facem un lucru nobil – de a oferi cititorului informații obiective și echidistante. Fără lipsă de modestie, dar ne-am străduit să ne facem datoria cu obiectivitate, demnitate, cu har, să ne păstrăm verticalitatea, să fim buni și blânzi cu cei onești, duri cu cei certați cu bunul simț…

Mai departe puteți găsi în ziarul numărul 1 din săptămâna aceasta