DISTRIBUIȚI

Zilele trecute a avut loc ședința de constituire a Consiliului orășenesc Sângerei. Ședința s-a desfășurat cu prezența tuturor aleșilor locali și a fost moderată de Vasile Nerpii, onorat drept decan de vârstă. Președintele sedinței a fost asistat de cea mai tânără consilieră, Eudochia Hudoi. Ședința de constituire a fost convocată în baza deciziei Consiliului Electoral de Circumscripție nr. 28 Sângerei, având temei Hotărârea Judecătoriei Bălți din 6 noiembrie, curent, privind validarea mandatului de primar, cât și validarea mandatelor consilierilor în Consiliul orășenesc.

Secretara Consiliului primăriei Lucia Baciu a adus la cunoștința asistenței Hotărârea Judecătoriei Bălți, care „confirmă legalitatea alegerilor locale generale, turul II din 03 noiembrie 2019, prin care se validează mandatul de primar al orașului Sângerei și a satului Vrănești”. Primarului Arcadie Covaliov i s-a înmânat în mod festiv legitimația confirmativă, însoțită de un mesaj de felicitare, expus de reprezentanta CEC nr. 28,Galina Afanasiev. Atmosfera festivă de bună înțelegere a continuat și pe parcursul înmânării legitimațiilor de aleși locali tuturor celor 23 de membri.
Altă chestiune pusă în discuție a fost cea cu privire la constituirea fracțiunilor în Consiliul orășenesc. Consilierul Alexandru Pleșca, reprezentantul Partidului Democrat a anunțat că fracțiunea pe care o reprezintă va fi constituită din 6 consilieri: Alexandru Pleșca, Ludmila Șișcanu, Constantin Matveev, Vadim Vultur,Vasile Nerpii, Constantin Hadîrcă. El va îndeplini funcția de președinte al fracțiunii.Arcadie Covalov, membru al Partidului Unității Naționale a prezentat membrii fracțiunii, constituită din Andrei Cucoș și Radu Lopotenco. Reprezentantul BE Acum Platforma Da și Pas, Tudor Tutunaru a anunțat componența fracțiunii formațiunii politice în Consiliul orășenesc în componența:Tudor Tutunaru,Valeriu Dodul, Maria Druga,Eugeniu Guzun și Victoria Roșca. Tatiana Luca,președinta fracțiunii PSRM a anunțat că din fracțiunea pe care o conduce mai fac parte: Romeo Lopotenco, Carolina Cuznețova, Maria Bordeniuc. Membrii Consiliului orășenesc au luat act de constituirea celor patru fracțiuni.
Membrii noi- aleși au optat pentru stabilirea componenței nominale a comisiilor de specialitate pentru diferite domenii de activitate ale Consiliului orășenesc. După mai multe propuneri și dispute au fost constituite 4 comisii de specialitate. Pentru Comisia buget și finanțe a fost propusă și aprobată candidatura Mariei Bordeniuc în funcția de președintă. Ludmila Șișcanu a fost aleasă președinta Comisiei pentru problemele sociale, educație, cultură, tineret , sport , etică.Tudor Tutunaru a fost ales președintele Comisiei pentru economie și construcție. Tatiana Luca s-a bucurat de încredere în a administra Comisia de specialitate pentru ecologie și amenajarea teritoriului.
Ședința de constituire a Consiliului orășenesc s-a desfășurat într-o atmosferă prietenoasă de lucru, lăsând impresia că aleșii sunt cointeresați de interesul cetățenilor, prin a căror vot de încredere au câștigat mandatul de consilier, iar interesele de partid care i-au unit pe unii și i-au dezbinat pe alții, le-au lăsat după ușa incintei primăriei, unde va trebui să conlucreze pe durata a 4 ani.
Candidatura pentru funcția de viceprimar nu a fost propusă în ședință de către primarul Arcadie Covaliov