DISTRIBUIȚI

Autorul ideii respective este ex-primarul de Ciulucani Andrei Cibotaru, un conducător de APL destul de original care a stat în funcție respectivă doar două mandate și nici o zi mai mult. Delegației de săteni care au venit să-l roage să mai continue activitatea le-a spus: cel mai eficace mandat este cel de scurtă durată! Mai sunt destui candidaiți destoinici spre a-și încerca puterile!”- le-a spus Andrei.

Andrei Cibotaru crede în verbul energizant din pagina de gazetă. Organiza clăci în sat unde chema presa să facă reportaje. Satului îi cumpăra câteva sute de exemplare unde erau descrise bunele lui practici, astfel comunitatea era informată asupra lucrului care-l făcea. Adică primarul își făcea publicitate activități sale așa că cele două mandate la câștigat exact cu 84 % din voturi, adică fără mari eforturi.
Ideea lui Andrei Cibotaru este simplă:
”Sunt practici care trebuie promovate inclusiv tactica pașilor mici dar fermi. Însă, inițiativa trebuie să vină de la săteni care simt schimbările din comunitate ”, – este de părere ex-edilul.
Iată de ce am decis ca pe parcursul anului să promovăm aceste practici sub rubrica ”Cel mai activ primar, cel mai activ consilier” pe parcursul anului 2022. Se cere o scrisoare de motivare semnată de către mai mulți membri ai comunității adresată redacției EN în care să ne scrieți de ce alesul local trebuie să participe la concursul respectiv cu enumerarea practicilor respective. Noi vom publica materiale despre aceste bine practici iar la sfârșitul anului vom premia pe protagoniștii materialelor respective.
Suntem în așteptarea
mesajelor Dvs.!
Ion Cernei, redactorul-șef EN