Împărate timp, ața din care e croșetată viața, eu, ființa care pe zi ce trece o apropii de neființă, rog să încetinești atunci când savurezi nectarul fericirii. Rog să-mi potolești sufletul când plânge, rog să mă scufunzi în Edem când pământul e învăluit în haos. Rog să mă faci înger ca să-mi ocrotesc copiii când au parte de nefericire, rog să mă faci surd când în jur clipocesc cuvinte nesăbuite. Te rog foarte mult să mă faci orb când oamenii uită că sunt oameni. Te mai implor să mă porți pe valurile oceanului, când am nevoie de singurătate, iar atunci când te învinuiesc și te numesc „Necruțător”, transformă-mă în fluture pentru a te prețui.
Gh. BRAȘOVEANU, Copăceni
