DISTRIBUIȚI

Și-a ars clădirea, ca o torță

Filarmonică, leagăn de dor,
Pentru voi artiștii neamului
Și-ai iubitorilor de folclor,
Din Chișinău și-ai meleagului.

Mii și mii de fideli spectatori,
Ai muzicii naționale,
Aici au fost prezenți deseori,
În aplauze și urale.

Într-o zi de joi din toamnă,
A ars clădirea, ca o torță,
Iar cultura, distinsă doamnă,
Este orfană și-n speranță.

Scumpe piane scrum s-au făcut,
Au ars note și instrumente,
Prezentul a rămas în trecut,
Fără concerte și proiecte.

Stingeau focul cu ape, spume,
Cu lacrimi ale celor prezenți,
Priveau și plângeau copii, mume,
Și eu cu ochii îndurerați.

Bruma de cultură, ce-o aveam,
În acest mioritic, drag plai,
Era din dorul de limbă, neam,
Din harul sfânt, coborât din rai.

Pentru acei distruși și-n dureri,
Casa lor părintească, era
Filarmonica până mai ieri
Ce la spectacole-i aduna.

Către cultură fiți cu fața,
Cei din palate, cei de-acasă
Și-atunci iar va fi viața,
Mai muzicală, mai frumoasă.

                      Andrei Luțcan, or.Sângerei