Un suflet cuminte, supus altădată,
Măicuță blajină, cu chipu-ți frumos.
Ai ars ca o torță, dăruindu-ne viață,
Iar astăzi culegem tăcuți numai Dor.
Un dor ce se leagănă prins de durere
Pe-un ram de cireş la un colț de pridvor.
Şi iarăşi e Martie. Câtă tăcere,
poveştile tac…mă cuprinde-un fior.
Răsar amintiri, umbra vremii mai dăinuie.
Spun rugăciunea la fel ca-n-trecut.
În casă e cald şi copiii se zbenguie,
Căci viața-i a lor şi-i abia la-nceput.
Vine puiuțul tiptil lângă mine,
Îşi pune mânuța drept căpătâi.
Mă-ntreabă în şoaptă:”Dar cum a fost Buna?”
„Cea mai Senină!”, eu îi răspund.
Lacrimi-şiroaie, le-adun în năframă,
Gândul se pierde timid printre nori.
Doamne, e greu să trăiesc fără Mamă!
Cum să învăț fără aripi să zbor?
Mamă, îți datorăm a 70-a lumânare.
