Activul satului Ciulucani, raionul Teleneşti, a decis acum câțiva ani să înveșnicească o femeie simplă de la ţară, cu suflet mare, înțeleaptă și respectată de toată lumea și au instalat în centrul localității un basorelief în memoria Ioanei Pălăduță (1879-1961), care pe parcursul a mai bine de jumătate de secol a fost… moașa satului. Acum în acel loc numit la”Bunica Ioana” sunt organizate festivaluri și sărbători folclorice la nivel rațional.
Despre moșit ca tradiție și moașele empirice
Voi menționă în primul rând, că în satele moldoveneşti moaşei i se zicea „bunică”.
Ion Corman, profesor-pensionar din localitate este de părere că, dacă veșnicia s-a născut la sat, apoi Bunica Ioana de la Ciulucani, alături de alte moașe din partea locului, a contribuit mult la menținerea vesniciei localității:
”În memoria satului nostru ea a rămas cu numele Bunica Ioana. Dânsa era nu numai moașă, dar și vraciul satului, cunoştea proprietăţile multor ierburi de leac pe care singură le colecta şi le folosea în momentul necesar. După cum am socotit noi, în jumătate de secol, ea a ajutat să vină pe lume cel puțin 400 de copii. Iată de ce ne-am gândit cu tot satul că ar trebui să-i înveșnicim chipul şi fapta în memoria urmașilor: pe locul unde a fost casa ei să-i instalăm un basorelief. Compoziția a fost executată de meșterul Victor Lozan din Cosăuți”, spune Ion Corman.
Ala Sârghi, asistentă socială comunitară la Ciulucani ne arată locul unde a fost casa Bunicăi Ioana. Acum aici este locul unde se fac adunările satului. Acolo unde a fost căsuța moaşei se află o scenă deschisă, mai la vale – trei fântâni situate doar la câțiva metri una de alta. Dincolo de fântâni se află parcul, adus în ordine acum 6 ani de către săteni în cadrul unei clăci.
”Moșitul pe meleagurile noastre era un fel de meserie moștenită din generație în generație. Moașa era neapărat o femeie cu suflet mare, înțeleaptă și respectată de toată lumea. Obstetrica pe baze științifice a apărut tot în baza experienței moștenite de la un vraci la altul. De regulă, indicațiile moașei erau respectate cu strictețe. Bagajul Bunicăi Ioana consta dintr-un mănunchi de ierburi de leac, un foarfece, un mosorel cu ață albă și un ulcior mare pentru apă. Înțelepciunea presupunea și un comportament anume față de lăuză, care genera optimism și ideea că totul va fi bine. Până la medicina calificată moașa semnifica sprijinul mamei și copilului în cele câteva zile după naștere, ea rămânea în casa lăuzei, ajutând în gospodărie până mama și copilul se întremau. Adică, era o tradiție stabilită de secole”, ne spune asistenta socială.
Apropo, în cartea ”Realizări ale prefecturii Orhei în perioada 1935-1937 se menționează: “Din cauza că nu sunt lucrători medicali calificați populația este nevoită să recurgă la serviciile moașelor empirice”.
Continuarea citiți în n.27 din 9 iulie 2021
