Ziua de 14 februarie este una cu o semnificație aparte pentru țara noastră, pentru literatura și istoria neamului. În această zi, cu 84 de ani în urmă, divinitatea ni l-a dăruit pe poetul nepereche, pe contemporanul nostru – GRIGORE VIERU. Ziua Lui de naștere a devenit pentru noi o alta zi – cea a Poeziei.
În 1935 ,la mijloc de făurar, în spațiul românesc renaște lirismul, renasc gândurile și cugetările adormite în veac, „s-a născut poezia”, asta spunem tuturor celora care ne văd în această zi îndreptându-ne, cu buchete de flori în mână către bustul regretatului poet al fiecărui român, GRIGORE VIERU. Acest mare patriot, îndrăgostit de glia sa, de idealurile străbune și de sfântul grai românesc a reușit de-a lungul vieții sale să-și ridice propriul monument, unul din cele mai durabile și deosebite, un monument etern ce nu se macină în timp, deoarece e compus din pierle alese – cuvintele sacre ale limbii pe care o vorbim. A fost un romantic neprețuit, o personalitate rară a timpului care nu doar a scris în limba româna, el a trăit, a visat, l-a durut, a sperat până în ultima clipă… tot în grai românesc. E magul care a putut să modeleze din slove – versuri de foc, idealuri pentru popor, e părintele neamului nostru care ne-a povățuit, ne-a îndrumat că: Casa părintească nu se vinde; Limba nu se vinde; Țara nu se vinde, Frații nu se vând. El ne-a atenționat mereu că Dumnezeu a plâns peste țara cu lacrima limbii noastre. Tot el ne-a luminat, în vremuri de beznă ideologică: „În vremea putredă și goală …
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 7 din această săptămână
