Avem nevoie de susținerea Dumneavoastră

Avem nevoie de susținerea Dumneavoastră

70
DISTRIBUIȚI

ABONAREA 2019

Avem nevoie de susținerea Dumneavoastră

La sfârșitul lunii iunie s-a încheiat campania de abonare pentru cea de-a doua jumătate a anului. „Vara abonările merg mai greu”, susțin colaboratorii Centrului de Poștă Sângerei. În timp ce instituțiile de învîțământ sunt în vacanță, țăranii uită de ziare fiind ocupați cu lucrările câmpului, rămânem fără o bună parte din cititori.

V.M.

Pentru echipa ziarului Ecoul nostru, lunile mai și iunie s-au dovedit a fi destul de încordate. Greutățile pe care le înfruntăm ne-au consolidat și mai mult pozițiile, având un activ stabil de cititori. Suntem foarte recunoscători cititorilor fideli, celor care s-au abonat, ne citesc, plasează publicitate în paginile ziarului. Le suntem profund recunoscători agenților economici care, s-au dovedit a fi mărinimoși și susțin în permanență publicația periodică. Florile recunoștinței noastre pentru actul binevoitor. Îi îndemnăm pe toți cititorii, susținătorii, pritenii ziarului să nu cadă pradă zvonurilor de ultimă oră, precum că sistăm activitatea și multe alte brașoave. Da, ziarul Ecoul Nostru trece acum printr-o perioadă foarte grea, inclusiv în domeniul financir-economic. Suntem pe muchie de cuțit. Deaceea ne adresăm către toți oamenii de bună credință să ne susțină întru a menține și în continuare ziarul pe piața media. Am spus-o și cu alte ocazii că EN are viitor și am demonstrat-o pe parcursul activității celor 20 de ani. Însă cu cât vrei să fii mai combativ, cu atât mai greu îți vine să supraviețuiești.

În pofida tuturor greutăților nu ne vom conforma. Concurența ne obligă să căutăm noi soluții pentru a ne menține afacerea media pe linia de plutire.

Stimați cititori, dacă din anumite motive nu ați reușit până acum să Vă abonați la ziarul Ecoul Nostru, încă nu e târziu. Abonara o puteți face la orice Oficiu Poștal sau chiar la sediul redacției. Sperăm să ne bucurăm împreună de știri bune, care vi le poate aduce din prima sursă Ecoul Nostru. Rămâneți cu noi și în semestrul doi, și nu veți regreta.