DISTRIBUIȚI

Direcția Economie și Atragerea Investițiilor al Consiliului Raional Sângerei vă aduce la cunoștință că, unul din Programele de stat pentru susținerea dezvoltării sectorului ÎMM, implementate de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii(ODIMM), este Programul de ecologizare a ÎMM, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.592/2019. Scopul programului este promovarea, susținerea și dezvoltarea capacităților ÎMM pentru a adopta practici de ecologizare a proceselor de producere și prestare a serviciilor, care a reduce impactul activității economice asupra mediului ambiant.

Pentru a beneficia de suportul financiar de valoare mică de până la 200.000 mii lei din cadrul Programului menționat, ÎMM urmează să se înregistreze până la data de 8 noiembrie 2021 la link-ul: https://survey.odimm.md/eco/?surveyId=144

În cadrul finanțării acțiunilor de ecologizare a ÎMM de valoare mică vor fi oferite granturi pentru implementarea planurilor de acțiuni de ecologizare privind utilizarea eficientă a resurselor, aplicarea metodelor de producție și consum durabile, introducerea eco-inovațiilor în procesele tehnologice, prevenirea poluării, reducerea și gestionarea deșeurilor și resurselor de apă, etc.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați adresa electronică ecoimm@odimm.md sau numărul de telefon 060475456.

Vă mulțumim pentru colaborare și rămânem deschiși pentru informații suplimentare la numărul de telefon( 0262) -2-32-85,060476688-Specialist Superior Negrescu Iurie, sau la adresa de email: secția.economie.sg@gmail.com.

Direcția Economie și Atragerea Investițiilor

ACHITAT DIN BANI PUBLICI