Am dat dovadă de voință și fidelitate misiunii alese

Am dat dovadă de voință și fidelitate misiunii alese

89
DISTRIBUIȚI

Duminică, 8 octombrie ziarul „Ecoul nostru” împlinește 24 de ani de activitate neîntreruptă. Este o performanță deosebită, dacă luăm în considerație condițiile în care echipa „Ecoului nostru” a activat toți acești ani, dând dovadă de voință și fidelitate misiunii alese.

24 de ani pentru un ziar este deja o performanță. Am crescut, ne-am maturizat. De 24 de ani săptămânal oferim  cititorilor subiecte de interes, abordate cu profesionalism și în profunzime. Am acoperit cu succes nevoia de informații locale în regiune, ne-am afirmat drept  surse veritabile  și echidistante, am muncit pentru bunul nume și acum ne bucurăm  pentru realizările noastre. Am demonstrat că, într-o lume a incertitudinilor, cine vrea poate rezista tuturor „uraganelor” politice și economice. Prin exercițiul profesional, exercitat cu responsabilitate, promptitudine, echidistanță și originalitate, ne-am impus ca un termometru veridic al timpului nostru existențial de la 1999 încoace. Din start  am fost porniți să devenim un ziar „de cursă lungă”. Anii de activitate au fost diferiți, unii din ei chiar nefavorabili pentru editarea, menținerea unei publicații independente, greul ne-a încercat în repetate rânduri. Dar, în pofida dificultăților economice, înfruntării multor tentații de rezolvare mai facilă a întreținerii publicației , reușim să rămânem  pe piața ziarelor  locale, fără a ne știrbi imaginea prin care ne-m impus.

Nici acum nu ne este simplu menținerea ziarului pe linia de plutire. Dar, din fericire, avem conturată o echipă care, mereu, a demonstrat rezistență, îndârjire, tărie și hotărâre fermă de înaintare. Depunem eforturi pentru a rămâne și în continuare devotați activității pe care o prestăm zi de zi, săptămână de săptămână, an de an. Ne asemuim cu o mică oază  și ghidați de Asociația Presei Independente, împreună, încercăm să închegăm un dialog cu oamenii care mai rezistă pe-aici, deși, de câtva timp, se pot pierde și ei în lumea largă. Or, menirea noastră  e să motivăm concetățenii „ să se țină locului”, să scriem pentru ei într-o limbă inteligibilă prin care să-i stimulăm să gândească și să-și prețuiască demnitatea și libertățile de care încă nu dispun pe deplin. Uite că, de 24 de ani, încercăm împreună cu colegii să ne  menținem pe linia de plutire în apele învolburate ale presei autohtone. Faptul că mai rezistăm încă se datorează și întovărășirii noastre în API.

Multe s-au schimbat pe parcursul acestor ani – volumul, ținuta grafică, tematica materialelor, însă pentru cititori a rămas același ziar Ecoul nostru care împunge, înțeapă, luptă pentru dreptate și adevăr. Împreună  cu cititorii am trăit realitatea și am scris istoria raioanelor, regiunii care uneori a fost crudă și nedreaptă. Am scris-o, iar cititorii au citit-o – ce ne-a marcat cel mai mult în această perioadă de timp. Ne-am schimbat noi, s-au schimbat localitățile, raioanele, regiunea, țara, dar s-a schimbat și fața știrilor din ziar. Noi, nu am făcut decât să punem cunună acestei cronici, n-am făcut decât să dezbrăcăm trecutul, prezentul, viața regiunii de întuneric. Și ne-a reușit, din simplul motiv că am păstrat această publicație în aceste vremuri neordinare.

Continuare citiți în ziarul Ecoul nostru din 06 octombrie 2023