La 15 februarie se împlinesc 35 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, un eveniment ce nu poate fi trecut cu vederea din mai multe motive: în primul rând, să nu uităm că la acel război sângeros au participat mulți conaționali de-ai noștri, peste 300 dintre ei sfârșindu-și tragic viețile.
În urma unor probleme politice și economice, Uniunea Sovietică s-a prăbușit într-o criză profundă, dispărând la puțin timp, iar acel război a avut și el un rol decisiv în acest sens. Afganistanul este o țară musulmană, care a trăit dintotdeauna după legile proprii, și nu după cele impuse de cineva. După cum scriu statisticile, la 17 decembrie 1979, Biroul Comitetului Central al PCUS ( Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) a hotărât introducerea forțelor militare sovietice în statul vecin Afganistan. Pe atunci, ministru al Apărării din URSS era mareșalul Ustinov, iar conducătorul KGB –ului, Iurii Andropov. În noaptea de 26 spre 27 decembrie 1979 a început intervenția militară sovietică în Afganistan pe la pichetele de grăniceri din Kușka și Termex. Au fost ocupate principalele puncte strategice, magistralele auto, aerodromurile: Kabul, Djelallabad, Kandsabat, Sindard. În acest război, care a durat 9 ani și 49 de zile, au participat peste 600 de mii de ostași ai Armatei Sovietice, și-au pierdut viața 15 051 de ostași de diferite naționalități, printre care se numără și 301de moldoveni. Ei au fost aduși acasă, la cei dragi, în așa- numitul „colet 200”. Acest război a lăsat părinții fără copii, copii fără părinți, fetele fără iubiți, a sporit numărul văduvelor. Retragerea contingentului de militari a început la 15 mai 1988 și s-a sfârșit la 15 februarie 1989. La acel măcel sângeros au participat și tineri din raionul nostru.
Rusia de veacuri visa la aceste pământuri
Dumitru Scoropat, președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan menționează: „ Brejnev cu adepții lui, la 29 decembrie 1979, au declanșat o invazie armată împotriva Afganistanului. Vroiau să cucerească o țară care are în nord petrol și gaze naturale, metale neferoase și alte bogății naturale. Afganistanul e „fusul Asiei și acoperișul lumii.” Așa se zice. Rusia de veacuri visa la aceste pământuri. Odată cu venirea la putere a comuniștilor în Rusia, afganii au încheiat cu ei un pact de neagresiune (1918). Ei au fost primii care au recunoscut puterea sovietică. În 1918 cele două țări au stabilit relații diplomatice. Afganistanul voia astfel să-și garanteze securitatea. Dar rușii au încheiat acel tratat, așa cum au făcut și Germania hitleristă cu Pactul Ribbentrop- Molotov. Cum să fie numiți militarii nemți căzuți în Rusia în cel de-al Doilea Război Mondial? În Afganistan au murit aproape două milioane de oameni în urma războiului cu sovieticii, Războiul din Afganistan a lăsat trei sute de fete nemăritate în Republica Moldova. Treisprezece băieți din raionul Sângerei au murit pe câmpul afgan.
Peste 600 de mii de militari sovietici au trecut prin focul războiului, 15 mii căzând în lupte. S-a observat, raportat la populație, din partea fostei RSSM numărul celor trimiși în Afganistan și căzuți în lupte e mare. Dar și invers – din Rusia nu plecau prea mulți.”
Gheorghe Cernogal, veteran al războiului din Afganistan a luptat într-o subunitate de cercetare – unde pierderile erau incomparabil mai mari – îmi spunea că din 27 militari din acea subunitate, doar unul era rus, și acela din Chișinău, 18 ostași au fost uciși în lupte.
„Războaiele provocate de politicieni sunt, de regulă, o tragedie a ambelor pârți. În timpul acțiunilor militare, femeile, copiii, bătrânii băștinași se ascundeau în peșteri. Sovieticii scurgeau acolo benzina din autocisterne și-i ardeau cu aruncătoarele de flăcări. În replică, afganii supuneau prizonierii unor chinuri groaznice.”
Un vecin mi-a povestit că pe atunci profesorii de la țară, erau scutiți de serviciul militar – la sate nu ajungeau cadre didactice. Pe atunci exista un ordin special al Misterului Apărării.
Gheorghe Răcilă: „Eu și alți colegi de-ai mei, eram supuși unor riguroase și multiple examene medicale. În final ne-am prezentat în fața unei numeroase comisii din care făceau parte colaboratori ai comisariatului militar, reprezentanți ai autorităților, ai Komsomolului, ai sindicatului și partidului, care ne convingeau să scriem un raport și să plecăm în Afganistan, ca să ne demonstrăm dragostea față de Patrie etc. Desigur, n-am făcut nici un raport. Văzând că nu ne lăsăm convinși, un colonel de pe atunci a plecat capul și a oftat: „Acolo avem mare nevoie de voluntari cu studii superioare!” Altfel zis, de carne de tun.”
Dragul meu cel drag băiat
Iurie Cirimpei, veteran al războiului, orașul Sângerei: „Ofițerii sovietici transportau în sicrie de plumb, ostașii decedați. De regulă, în multe cazuri părinții nu-și puteau lua creștinește rămas bun de la copii, sicriele nu erau deschise. Sfâșietoare scene. Zdrobiți de durere, un părinte l-a lovit pe un ofițer rus peste față, isterizat: „Tu de ce ești viu?”
Noi, ostașii demobilizați eram invitați la diferite întâlniri cu elevii, la așa-zisele ore de „ educație militar—patriotică”, dar nu toți erau prea guralivi.”
Recent, am avut ocazia să discut mult cu doi foști combatanți care și-au satisfăcut serviciul militar în Afganistan – Mihai Ciubuc, din satul Cubolta și Viteslav Stanciuc, din orașul Sângerei. Coșmarurile nu-i lasă în pace nici azi, războiul i-a marcat ireversibil.
Viteslav Stanciuc, veteran al războiului din Afganistan:
„Au trecut 40 de ani de când a căzut pe câmpul de luptă în Afganistan Veaceslav Popistaș originar din satul Sângereii Noi, la doar 20 de ani. Cavaler al ordinului “Steaua Roșie” post-mortem.
Împreună cu Veaceslav, prietenul meu bun, am trecut prin multe greutăți, participînd la operațiuni de luptă. Pe data de 19 ianuarie 1984 un grup format dintr-un ofițer și 4 ostași, inclusiv și Veaceslav, aflându-se într-o misiune s-au luptat cu un grup de circa 30 de luptători. În rezultatul luptei Veaceslav Popistaș și Serghei Curchin, originar din regiunea Moscovei, au căzut în luptă.
Lui Veaceslav îi rămăsese doar 3 luni până a se întoarce acasă. Mama lui Veaceslav, mătușa Maria, având peste 80 de ani și acuma își deplînge feciorul drag. Veaceslav, ca și frații săi Serghei și Andrei avea să devină un bun gospodar, dar războiul din Afganistan i-au luat toate speranțele și visele.”
…Desigur, militarii și-au făcut datoria, cei căzuți merită să fie comemorați cu toată sinceritatea.
