Nu sunt „democrat”, nici „liberal”, nici „ socialist”, nici „ comunist”… Nu fac parte din crema societății, dar nici din drojdia ei. Sunt un om de mijloc care își iubește plaiul. Sunt un cetățean care iubește localitatea în care m-am născut. În fine, iubesc tot ce ține de Moldova, acest pământ prins în ghearele unor fiare scârboase. În strânsoarea acestor gheare mă aflu și eu, om a cărui libertate este îngrădită.
Mă aflu în țara în care guvernanții de toate culorile politice au divizat societatea în „trădători”, „corupți”,„ tâlhari”… În satele noastre se atestă o răcire considerabilă a relațiilor dintre oameni. La ședințele Consiliilor raionale, locale, de alt ordin, până la pandemie, la nunți și alte ceremonii, invitații se așază la masă ținând cont de orientarea lor politică. Deși au orientări politice diferite, există totuși o mare asemănare între ei: aproape toți își trăiesc viața în lipsuri, salariile, în cazul celor angajați, sunt mici, fermierii n-au piață de desfacere, nu primesc subvenții de la stat etc. În pofida acestui fapt, la Chișinău, politicienii de dreapta, de stânga, dar și de centru o duc bine, chiar și deputații din Parlament o duc foarte bine.
Afacerile lor înfloresc indiferent că se află la guvernare sau în opoziție, că sunt transfugi… Aceștia au atâția bani, că și-ar permite să cumpere sate întregi. De bogați ce sunt, unii nici nu știu cât costă o pâine, care acum s-a scumpit, un kilogram de carne. Ei au pierdut demult contactul cu realitatea.
În timp ce politicienii viermuiesc prin legislativ, încercând să-și apere interesele economice, omul, îndeosebi omul de la țară, care este cel mai oropsit în acest stat, care vara este ars de soare, căruia iarna îi tremură de frig picioarele în galoși, care este trudit peste măsură, care de mult a uitat gustul salamului sau al șuncii, a cărui „ bogăție” este butoiul cu vin din fundul beciului și ceapa din dosul casei, așteaptă ca într-o zi să i se facă dreptate, așteaptă ca statul să vină în ajutorul lui, să-i ofere condiții cât de cât bune casă-și câștige bucata de pâine mai ușor.
Țăranul are nevoie de un ban în plus ca să-și permită măcar o singură dată în an să se ducă la sanatoriu să se recupereze fizic, să meargă într-o călătorie etc.
Timpul trece, iar politicienii nu mai vin în întâmpinarea cetățeanului. Vin, dar numai o dată în patru ani, atunci când se desfășoară campania electorală.
Continuarea în n.21 din 28 mai 2021
