DISTRIBUIȚI

O elevă a unui liceu din raion a adus pe lume un copil. Ea a născut în materinitatea Spitalului raional.

Adolescenta devenită recent mamă este elevă în clasa a X-ea. Nimeni din anturajul său nu a observat lucrurile nedorite care i se întâmplă. Doar când a acuzat grave dureri, sora ei mai mare încercând să o ajute şi examinând-o, şi-a dat seama şi a apelat la serviciul urgenţă. Nici directoarea liceului nu a ştiut nimic, până la momentul internării adolescentei în maternitate. Potrivit explicaţiilor sale, adolescenta provine dintr-o familie social-vulnerabilă. Mama tinerei a decedat în urmă cu doi ani. Copila locuieşte doar cu fraţii şi tatăl său. În familia dată nu sunt prioritare grijile faţă de creşterea şi asigurarea vieţii acestui copil. Membrii familiei se intreţin mai mult din ajutorul care-l primesc de la o mătuşă care munceşte în străinătate. După cum susţin cei din mediul apropiat puţine din aceste surse financiare ajungeau pentru necesităţile de viaţă şi intreţinere a fetei. Prioritare au fost şi sunt grijile de pahar şi nu de cele necesare adolescentei. Presupusul tată al copilului ar fi un tânăr din localitate care este plecat în străinătate.
Specialiştii din cadrul Direcţiei Educaţie s-au sesizat pe marginea acestui caz şi susţin „cu regret adolescenta în cauză, devenită mamă la vârsta sa timpurie este rodul societăţii noastre bolnave, sărăciei, lipsurilor materiale şi a neîncrederii în ziua de mâine, în viaţa proprie, a lipsei de comunicare benefică în familie, de care este afectată mult prea mult generaţia în cereştere”.