DISTRIBUIȚI

Calea vieţii lui Mihai Eminescu a fost scurtă, doar 39 de ani, dar creativitatea sa, moștenirea generațiilor viitoare, va trăi veşnic, deoarece poeziile lui sunt cunoscute în multe țări ale lumii, multe dintre ele au fost puse pe muzică.
La data de 15 ianuarie, în cadrul grădiniței „Îngeraș” din satul Mărinești, d-na Educatoare Bubulici Ludmila împreună cu elevii grupei „Albinuța”, au desfășurat activitatea extracurriculară cu genericul „ Cu drag de Eminescu”. În cadrul activității copii au recitat lângă raza Luceafărului poezii și au cântat melodii pe versurile poetului. Educatoarea a pus accentul pe cunoașterea vieții și operei marelui poet, dezvoltarea aptitudinilor şi înclinaţiilor artistice, creative și practice ale copiilor, stimularea interesului față de opera marelui poet Mihai Eminescu. Sala de grupă a fost amenajată conform temei activității, cu portretul lui Mihai Eminescu, un cer cu stele de pe care nu a lipsit luceafărul- simbolul poetului. Copii au fost toți îmbrăcați în haine naționale reprezentînd valoarea poporului roman.
La eveniment au fost prezenți și 20 de părinții , care au participat și ei prin interpreatrea melodiei „ Seara pe deal”. La încheiere, cu multe emoții plăcute au adresat mulțumiri cadrului didactic: „ Multumire si Felicitări pentru Doamna Ludmila, datorită unei munci enorme putem să avem parte de așa evenimente pregătite minuțios pâna la cele mai mici detalii. Dumnezeu să o binecuvânteze cu putere, înțelepciune și sănătate pentru ca înca mult timp să ne putem bucura de o așa pregătire preșcolară bună” Părinte -Șevciuc Lucia.
„Vreau să aduc mulțumire D-nei Bubulici Ludmila, pentru toată dăruirea de sine, pentru toată dragostea față de acești copilași minunați. Sunteti ca o Albinuță care muncește din tot sufletul și rezultatele sunt la un nivel foarte înalt.” Părinte -Rotari Mariana.
Directoarea grădiniței„ Îngeraș” Chitoroagă Cristina a adus mulțumiri profunde copilașilor îmreună cu educatoare, a apreciat la un nivel înalt activitatea începând de la amenajarea sălii, costumația ,prezentarea copiilor și desigur parteneriatul strâns dintre părinți și educatoare.
Și precum spunea Mircea Eliade: „Recitându-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă” toți cei prezenți la activitate s-au reinters acasă.
Victoria Nicu, directoare adjunctă pentru instruire gimnaziul Mărinești