DISTRIBUIȚI
Cherry blossoms in full bloom

Chiar și după o iarnă care nu prea și-a arătat tăria colților ori din motiv că nu-i mai are, ea îmbătrânind fără veste, ori că de atâția și atâția ani de când tot mușcă din nasul și urechile care nu se pot ascunde și i-a tocit, natura se bucură de sosirea primăverii la fel de mult ca și după o iarnă cu crivăț și cu promoroacă la ferestre.

-A venit primăvara, strigă cât pot picii, dându-se de-a berbeleacul cu mingea subțioară, pe care nu o vor cruța de loviturile papucilor.
– A venit primăvara, radiază de bucurie fetițele, fragede ca niște brândușe și cu voci de clopoței, împrăștiindu-se prin crânguri, în căutarea floricelelor.
-A venit primăvara, răsuflă ușurate gospodinele și deschid larg ferestrele, lăsând să intre în casă aer primenitor, apoi scot grăbite afară covoare, perne, hainele netrebuincioase și se apucă să văruiască și vopsească pereții, orânduindu-le pe toate cum numai ele știu, pentru că ajungând către sărbătorile Sfintelor Paști să respire a proaspăt și a viață.
-A venit primăvara. Lăsând să alunece printre ridurile de pe obraji o lacrimă, se bucură nemaipomenit demult bătrânii și bătrânele pe care i-a învățat viața că nici o sobă din lume nu le încălzește mădularele, nu le oblojește durerile cum știe să o facă măria sa Soarele.
Mugurii au plesnit, aruncând un val alb și roz peste parcuri și livezi, peste păduri și grădini. Mielușeii și ieduții se zbenguie înnebunind copii care se întrec cu ei la făcut tumbe.
Cocorii și rândunelele, ființe care nu știu ce înseamnă trădarea, ne salută cu aripile din tării, de unde au coborât lin și anul acesta, la cuibul de unde au plecat.
Soarele urcă tot mai sus, de unde constată uimit că totul este așa cum rămăsese cu jumătate de an în urmă, dar, în același timp, descoperind că nimic nu este la fel. Apoi, zâmbind fericit, își amintește că așa arată de fiecare dată primăvara.
Luna își scaldă fața primăvara în ochii îndrăgostiților, strecurându-și razele în îmbrățișările lor și fiind mândră că își șoptesc șoapte de amor îngăduindu-i doar ei să le fie martor. Lacul încremenește în așteptarea sacră a exploziei nuferilor care-i împodobesc către sosirea lebedelor.
A venit primăvara în inimile noastre, ale tuturor.

Victoria Borș, studentă Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării