A fugit din focul războiului și muncește în Sângerei

 A fugit din focul războiului și muncește în Sângerei

165
DISTRIBUIȚI

 A fugit din focul războiului și muncește în Sângerei

Tatiana Cibotarenco a fugit din calea războiului din Ucraina și acum se află  în siguranță. Refugiata trăiește în or. Sângerei cu doi copii minori. După ce cât de cât   și-a revenit din stările de șoc și de groază prin care a trecut, a reușit să se angajeze în câmpul muncii. Ea completează rândurile a cei circa 100 mii refugiați  câți au găsit loc de refugiu în familii și centre  din Republica Moldova.  

După pregătirea și capacitățile sale profesionale, Tatianei i s-a oferi șansa de a activa în Campania Rogob SRL de produse din carne și mezeluri. Este merceolog  al magazinului deschis recent în centrul orașului. În Ucraina locuia în Cercas cu soțul ucrainean și doi copii. Casa în care locuiau se afla și se află  aproape de  aerodrom.„ Era pe la orele 6 dimineața când o bubuitură  groaznică m-a trezit din somn. Mi-a părut că s-a prăbușit arborele  bătrân din preajma unui geam. Apoi  am zis că e cutremur de pământ. Când am văzut zborul rachetelor mi-am dat seama că a început războiul. Două zile și nopți nu am ieșit din  casă. Fetița mea de 12 ani parcă se făcuse stană de piatră. Doar atât îmi răspundea :” Totul enormal mama.” Feciorașul de 7 ani cum m-a apucat de mână nu mi-a mai dat drumul, nici zi, nici noapte, tot timpul până am putut să ne refugiem. Pe cărarea pe unde ieșeam în fiecare dimineață să merg la muncă, mergea și un bărbat cu bicicleta, permanent, în fiecare dimineață. Confuză de situația îngrozitoare care plana, eu n-am mers la serviciu, nici în dimineața respectivă, nici în următoarele. Prin geam am văzut cum bărbatul cu bicicleta s-a prăbușit. Căzuse peste el bucăți dintr-o rachetă dezlănțuită. Fără ezitare am depozitat într-o geantă lucruri de-ale copiilor,  actele și eram gata să plec. Eram la doi pași de un punct strategic cum este aerodromul. De groază picioarele, genunchii  îmi părea că nu vor să mă țină.

Prin grele eforturi căutam să fiu rațională, erau doi copii cu mine, n-aveam cum altfel. Am decis să ne retragem către Vinița, la mama-soacră, unde era mai în  siguranță, mai pașnic. Mai avea un subsol de beton destul de larg. Acolo am încăput câteva familii. Nu am ieșit două  săptămâni nici o dată. Copilul cum mă ținea de mâini din prima clipă de groază așa și mă ținea și întruna îmi spunea: „Eu tare mult te iubesc”.

 Din inima Ucrainei, de către orașul Kiev două zile și două nopți nu s-a întrerupt șirul de mașini. Ucrainenii părăseau țara și ea și-a dat seama, că zborul rachetelor  nu-i o provocare , dar război adevărat. Îi venea greu să ajungă la graniță cu Republica Moldova. Nu dispunea nici de bani suficienți, nici de mijloc de transport. Ucrainenii care prestau servicii de transportare impuneau sume colosale, pe care ea nu le avea. A mers la Lombard , a vândut  cele două inele de aur. Doar ca să aibă cu ce achita transportul pentru a fugi din calea războiului și a-și duce copiii într-o zonă mai sigură. Magazinul unde lucra era pustiu, nu se găseau producte. Cu dificultate se găsea câte un kg de crupe pentru familie. „A fost și greu și strașnic”, palpită de emoții inima refugiatei și tinerei mame.

  În momentul când racheta a zburat  apropiat deasupra casei, i s-au înmuiat picioarele și ea a decis, aceasta a fost ultima picătură  în sufletul ei îngrozit și înspăimântat. În norocul copilașilor ei, crede că a identificat un autocar care  se deplasa către Vinița și de acolo către Mogilev Podolski. Era data de 5 mai, a treia lună după declanșarea  războiului  Federației  Ruse asupra Ucrainei când ea a ajuns în Republica Moldova. Doar că nu-i era suficient câtă spaimă a tras sub zborul rachetelor și  vuietul sirenelor de groază. Când să ajungă la hotarul țarii noastre  s-a incendiat autocarul cu refugiați. Numai ea știe cum a dus copii mai departe de acest pericol, să revină în încercarea de a salva geanta cu lucrurile lor. Fluxul de refugiați pentru care Republica Moldova a devenit acasă este completat cu numele Tatiana Cibotariu. Că deține statul de refugiată ni s-a sugerat și în  cadrul  serviciului asistență socială a primăriei orașului Sângerei. Potrivit asistentelor și lucrătorilor sociali de aici, refugiata a fost luată în considerare pentru suportul financiar de 2.200 MDU/lună , pentru fiecare dintre ei trei ,mamă și copii. Mai este asigurată cu regularitate cu variate pachete cu produse igienice dar și alimentare, venite din partea mai multor asociații de caritate și umanitare. Dar până a se bucura de ele și a conștientiza că are cu ce își întreține copiii, refugiata a avut nevoie de consiliere psihologică, pe care a primit-o , inclusiv în cadrul primăriei și pentru care este recunoscătoare. 

 Zâmbesc și sufletele copilașilor ei. Larisa Gavrilova, directoarea Liceului „D. Cantemir” din or. Sângerei i-a primit cu drag și ei s-au încadrat în mediul instituției. Zi cu zi copiii frecventează cursurile școlare: fetița în cl. a VII-ea, bâiatul în cl. a II-a și uită cu încetul că prin școala lor din Ucraina zboară rachetele ori sparg obuzele.