A fost adoptat Pachetul de legi antitutun

A fost adoptat Pachetul de legi antitutun

756
DISTRIBUIȚI

Din ce în ce mai multe studii indică faptul că fumatul dăunează grav sănătații, iar inhalarea fumului de țigară de către nefumători are consecințe serioase. Dacă unul din membrii familie este fumător îi priveste pe toți, pentru că fumatul partenerului, al unuia dintre părinți expune toată familia ( în deosebi copiii) la o serie întreagă de urmări extrem de periculoase pentru sănătate.
Începând cu acest an, Ziua Modială fără Tutun are o semnificație deosebită pentru țara noastră. De la data de 31 mai a intrat în vigoare prevederile legale privind protecția împotriva expunerii la fumul de tutun, ce se referă la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise, semiînchise și la locurile de muncă. Astfel persoanele fumătoare riscă sancţiuni usturătoare, dacă vor fuma în locuri publice, în transport sau în încăperi fără ventilare.

Republica Moldova se află pe locul patru în lume după numărul de fumători pe cap de locuitor. Potrivit studiului STEPS, realizat în Republica Moldova, aproape jumătate din populația adultă din țară fumează. Proporția bărbaților fumători (43,6%) este mult mai mare în comparație cu cea a femeilor fumătoare (5,6%). Potrivit statisticilor, fiecare al doilea moldovean începe să fumeze până la vârsta de 19 ani. Datele mai arată că fiecare al optulea tânăr de 15 ani fumează zilnic. Alte 3% dintre tinerii de această vârstă „gustă” ocazional din plăcerea amăgitoare, iar cei de la sate încep să fumeze mai devreme decât tinerii din orașe.
Noile prevederi au scopul de a proteja sănătatea populației de efectele dăunătoare ale fumului de țigară, care pe zi ce trece își pune mai accentuat amprenta neagră asupra sănătății. Punerea în aplicare a acestei legi va duce la îmbunătățirea semnificativă a stării de sănătate și ar putea salva mai mult de 40.000 de vieți în fiecare an.
Ministerul Sănătății a interzis fumatul de la începutul lunii curente: în toate spaţiile publice închise şi semiînchise, inclusiv în locurile de uz comun, la locurile de muncă, indiferent de tipul de proprietate și modul de acces; în toate spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare, instituțiile de învăţământ, autorităţile publice centrale şi locale, inclusiv pe teritoriile aferente; în raza de 10 m de la intrarea în spaţiile publice închise, inclusiv în locurile de uz comun, și la locurile de muncă; de la ferestrele care se deschid şi de la locurile/instalaţiile de captare a aerului pentru spaţiile publice închise şi pentru locurile de muncă; în parcurile de distracţii şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive; sub acoperișul staţiilor de transport public; în mijloacele de transport public şi privat în care se află minori. Pentru cei care vor încălca aceste prevederi, autorităţile vor impune sancţiuni ce variază între 1000 şi 3000 de lei, pentru persoanele fizice, sau până la 10 mii de lei pentru persoanele cu funcţie de răspundere care vor admite aceste vicii. Totodată, între orele 22:00 şi 8:00, se interzice comercializarea produselor din tutun şi a produselor care conţin nicotină în unităţile de comerţ. Va fi interzisă şi vânzarea produselor de tutun minorilor, comercianţii fiind obligaţi să verifice vârsta persoanei.
Produsele din tutun conţin peste 4 mii de compuşi chimici dintre care majoritatea sunt toxici sau cancerogeni. Nu poate fi vorba de un calcul real care să estimeze totalitatea daunelor individuale şi sociale provocate de fumat. Este vorba de îmbolnăvirile grave şi de decesele survenite ca urmare a cancerelor şi a altor complicaţii ce le provoacă fumatul (maladiilor severe, precum cancerul de plămân, bolile cardio-vasculare, crizele astmatice, bolile pulmonare, la femeile gravide provoacă nașteri premature și greutate mică a copilului la naștere etc.), de cheltuielile enorme pentru tratarea bolilor provocate sau agravate de fumat, de ajutoarele medicale de boală, de pensii, de pierderile provocate producţiei prin reducerea capacităţii de muncă. Dincolo de toate aceste neajunsuri, paguba cea mai mare şi de neînlocuit pentru societate care o aduce fumatul este pierderea de vieţi omeneşti.