65
DISTRIBUIȚI

 

Savantul-istoric  Anton Moraru comemorat la baștină

Acum câteva zile,  corpul didactic și cel de elevi al  Gimnaziului ”Anton Moraru” de la Pistruieni împreună  au organizat o festivitate de comemorare a savantului-istoric,pământeanului  lor a cărui nume îl poartă instituția dedicată celor șapte ani de la trecerea în neființă a acestuia. Evenimentul a adunat mai multe personalități și anume Ion Negrei, dr. în istorie profesor universitar,  Vasile Șoimaru, dr. în economie, deputat PAS, Gheorghe și Nadejda Pruteanu, autorii monografiei ”Regăsirea” despre activitatea științifică a profesorului  Anton Moraru, Valeriu Capsâzu, dr. în economie, professor universitar, nepot al regretatului savant, Ion Tîbâică, ex-parlamentar, lider agricol local, etc.

Ion Cernei

La 28 octombrie 2015 a încetat să bată inima profesorului universitar Anton Moraru, doctor habilitat în istorie, originar din Pistruieni. Pentru moștenirea istorico-publicistică enormă lăsată urmaşilor, dar şi poziția sa cetățenească, ce a influențat procesul de studiere a istoriei naționale după anul 1989, colegii l-au supranumit Nicolae Iorga al Basarabiei.  Institutul de istorie al AȘM, Asociația Istoricilor din R. Moldova, Institutul Național de Istorie Socială Promemoria și săptămânalul Literatura și arta, în comun cu rudele istoricului, organizează în fiecare an, la sfârșit de octombrie,  conferințe știinţifice dedicate memoriei reputatului savant. De data asta ei au venit cu amintirile și reflecțiile lor la instituția care îi poartă numele…

 Nimeni nu mai face publicistică pe teme de istorie

Ion Negrei, dr. în istorie, profesor universitar: Regretatul nostru coleg a făcut ceea ce alții nu s-au încumetat s-o facă – a dedicat istoriei noastre seriale de articole foarte îndrăzneţe. În Literatura și arta aproape săptămânal apăreau articolele sale. Cea mai mare parte tratau evenimente ale istoriei noastre naționale care fie au fost trecute sub tăcere, fie au fost falsificate de către istoriografia sovietică. Este vorba de sute asemenea articole, care ar trebui retipărite în volume aparte. În genere, se cere o atitudine mai  grijulie față de publicațiile din anii trecuți. E nefirească situația când după plecarea la cele veșnice a regretatului Anton Moraru nimeni nu mai scrie articole publicistice pe teme de istorie.Nadejda Pruteanu, pedagogă, autoare de monografii: Avem publicată o biobibliografie cu toate publicațiile sale – cărți, articole, broșuri. Sunt peste 6000 de astfel de publicații, care se păstrează fie în biblioteci, fie în colecții particulare. Anton Moraru a început să publice prin anul 1955, când era student la tehnicumul de bibliotecari din Soroca, şi a continuat să scrie până la plecarea în eternitate. La biblioteca Academiei sunt toate aceste publicații, astfel în cazul realizării ideii privind editarea lucrărilor sale, noi suntem gata să le oferim materialele respective.

A înaintat ideea unor dispute academice moldo-ucrainene privind teritoriile cedate

după 28 iunie 1940

Vasile Șoimaru, dr. în economie, parlamentar: Puțină lume știe că regretatul profesor universitar a cărui nume îl poartă gimnaziul din sat, a fost inițiatorul unor dispute între istoricii moldoveni și ucraineni asupra teritoriilor noastre din sudul și nordul Basarabiei, cedate Ucrainei după raptul de la 28 iunie 1940. Urmau să aibă loc dispute la Moscova, Chișinău și Kiev, dar a avut loc doar întâlnirea de la Moscova. Atunci academicianul A. Lazarev a venit cu mai multe documente, care într-un fel au potolit elanul istoricienilor ucraineni – aceştea căutau să ne dovedească că Basarabia de Sud și ținutul Hotinului le-ar aparține. Dar, cu părere de rău, următoarele întâlniri nu au avut loc. Leonid Kravciuk, care atunci era secretar al CC al Partidului Comunist al Ucrainei  spunea că  istoricienii ucraineni nu sunt gata pentru dezbateri. Astfel ne-au tot amânat până URSS s-a destrămat.

 Era omul pasionat de istorie

Ion Sârbu, dr. habilitat în filozofie, consătean: A fost exemplul omului pasionat de istorie și a muncit cu mare ardoare, atât în perioada sovietică, cât și după independenţă, contribuind mult la developarea adevărului istoric. A procedat curajos când în mod pubic s-a dezis de istoria veche falsificată și nedreaptă. Cu articolele sale în Literatura și arta s-a manifestat anume ca un conștient și curajos apărător al românismului.

Nadejda Busuioc, medică, rudă: Am fost veri primari cu el. În copilăria noastră, Răutul deseori ieșea din maluri, podul se deteriora şi Anton trăia la noi. Era foarte ordonat de mic, a învățat numai pe note bune și la colegiul de la Soroca, și la Universitate, astfel orice succes al său l-a obținut fără ajutorul cuiva. Cea mai mare dorință neîmplinită a sa a fost reîntregirea neamului românesc și credem că noi trebuie să apropiem realizarea acestui vis.

Ion Tăbâică, ex-parlamentar, lider agricol: A făcut multe pentru gimnaziul nostru, cu pedagogii discuta de la egal la egal. La lansarea monografiei sale despre sat noi am interpretat cântecul ”Treceți batalioane române Carpații”, la care ţinea foarte mult. Mai avem de lucrat asupra realizării unor inițiative ale dumisale – construcţia bisericii, deschiderea muzeului. Avem o constelație de oameni de vază originari din Pistrieni, între aceștea nepotul său, Valeriu Capsâzu, Alexandru Băgu, Ion  Sârbu, Alexandru Roman etc. pentru care regretatul nostru pământean a fost stea călăuzitoare. Dumnezeu să-l odihnească în pace în Împărăţia Sa!