15
DISTRIBUIȚI

 

  Toate drepturile sunt încălcate

 Pe data de 10 decembrie este sărbătorită anual Ziua Mondială a Drepturilor Omului. Cu această ocazia am solicitat opinia mai multor cetățeni din raion: cum credeți la noi, în Republica Moldova  sunt respectate sau mai mult sunt încălcate drepturile omului?

 Vera TABARCEA

  Victor Guțu, cetățean din or. Sângerei:„ În Republica Moldova mai mult sunt încălcate drepturile, toate, de parcă nu am avea Constituție. Din acest motiv nu putem să ne considerăm un stat de drept.      Cetățenii își cunosc drepturile, dar nu și obligațiunile. Aceasta-i una la mână. A doua parte a problemei   este că nu cunosc cum să-și apere drepturile. Pentru că valoros este omul, cetățeanul când are bani sau când este nevoie de votul în ziua unui  scrutin electoral.”

 Vitalie Alexei,conducător de tir: călătoresc mult, cunosc în detalii viața în țărișoara noastră. Cunosc viața și modul cum sunt respectate drepturile omului în alte țări, membre ale Uniunii Europene. Departe suntem de ei, unde legea e sfântă și este întru apărarea drepturilor oamenilor. Poate  va fi cândva și la noi acest rai. Deocamdată suntem la pământ cu respectarea drepturilor omului. Cel mai elementar și vădit lucru în acest sens este faptul că fiecărui cetățean din Republica Moldova îi este încălcat dreptul la un trai decent. Știți cum e la noi: este încă valabil principiul: până ajungi la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Justiția nu-ți face dreptate, stai fără grijă. Și țara se zbate între viață și moarte pentru a face bine oamenilor săi, dar tot îi ține în sărăcie, în frică și îngrijorare pentru ziua de mâine: cum vor ieși din iarnă, cu salariile și pensiile care le au. Acestea sunt departe a corespunde costurilor facturilor  pentru consumul de curent electric, cărbune sau lemne. După care și  medicamentele sunt drastic de scumpe, pâinea și produsele lactate, totul este peste puterea de cumpărare a fiecărui cetățean. Cetățeniilor li se încalcă dreptul și libertatea de a avea parte de un trai decent. Azi cât trăim să ne bucurăm de ele , nu mâine când putem muri.” 

     Tatiana Morozov, profesoară de istorie, gimnaziul Ciuciueni:„ La orele mele,la multe dintre activitățile extrașcolare,promovăm drepturile omului și ale copilului. Prin activități concrete,cum ar fi decada cu privire la respectarea drepturilor omului, promovăm esența și importanța  Declarației Universale  a  Drepturilor Omului. Acestea sunt punctele de la care pornesc discuțiile cu elevii sau exercițiile intelectual . Îi facem pe copii să înțeleagă purul adevăr că apărarea drepturilor lor,  ale cetățeanului  din R. Moldova este un exercițiu complex și constant, viabil într-o societate democratică, care cultivă respectul pentru lege și fără de care nu există statul de drept.   Întru realizarea acestui scop folosim diverse metode pentru  a învăța elevii cum să-și apere drepturile, dar și să-și manifeste respectul și responsabilitatea față de obligațiuni.

  În baza faptelor concrete elevii au sesizat cum sunt respectate drepturile copiilor cu nevoi speciale.  cum se respectă drepturile sale, de a se încadra în mediul școlar, de a socializa. În ultimii ani a crescut numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale, o categorie din care fac parte copii cu dezabilități  și cei cu dificultăți de învățare. Dar fiecărui dintre ei trebuie acordat dreptul la educație. Nouă ne reușește lucrul acesta, prin activitatea Centrului de Resurse , un mediu prietenos  și pentru copiii cu dificultăți.    În raion însă după câte am observat, dar și în școlile din Republica Moldova au rămas o parte din școli  care încă nu au devenit acel loc unde copiii, cei mai  vulnerabili și excluși să poată studia și socializa. Astfel acești copii nu se bucură pe deplin  de dreptul la educație. În  vederea facilitării procesului de educație incluzivă, instituția noastră promovează echitatea și egalitatea de șanse. Oferă sprijin, recuperarea educațională, suport și pregătirea temelor elevilor cu cerințe educaționale speciale. Centrul de Resurse a devenit  locul preferat al mai multor copii din gimnaziu.