Unicul veteran al războiului al doilea mondial rămas în viață

  Alexei Eremciuc din satul Grigorăuca este singurul veteran al războiului al doilea mondial din raionul Sângerei care mai este în viață. Are 98 de ani  și pieptul plin cu medalii. Doi ani în urmă fosta guvernare l-a decorat cu Ordinul Republicii. Bucuria lui a fost această atenție și recunoștință  din partea statului drept participant și erou al războiului, dar și faptul că odată cu această înaltă decorație i s-a adăugat la pensie încă 500 de lei.

 Vera TABARCEA

  Avea  20 de ani când a fost chemat lă război, născut fiind la 17 martie 1924. A participat la lupte , pe frontul celui de-al doilea război mondial ( 1941.- 1945) și a suportat cu bărbăție toate ororile calvarului. Își amintește bine că Victoria a întâmpinat-o la 20 kilometri de la Berlin, în orașul Volsenburg. În timpul unor lupte pe front s-a rătăcit de divizia sa. Căutând în disperare, a dat peste altă divizie , tot  cu soldați ruși unde s-a alăturat și el.„ Ai mei, camarazii de arme și comandatul, după ce au ieșit din lupte, au făcut apelul, să vadă care-i viu și care-i mort. Eu desigur nu eram. M-au anunțat dispărut fără urme și au expediat această înștiințare la baștină și la Comisariatul militar. Pentru familie și părinți tragedia a fost de nedescris. După care la scut timp eu le- am scris pe o bucată de hârtie că sunt viu și sănătos și continui să lupt pe front pentru pace și victorie în războiul cu fasciștii”

    Veteranul nu a suferi răni grave, cât  un glonte a șuierat pe la ureche și l-a rănit. Apoi în alte lupte, altul l-a atins la cap. Nu au fost niște situații grave pentru sănătate, așa că a continuat să lupte până la victorie, crede fiind păzit de destin și de Dumnezeu. Victoria în războiul cu fasciștii, pe care a sărbătorit-o   în Germania la 20 de km de Berlin a fost  cel mai important moment din viața sa, își amintește veteranul. S-a încheiat războiul , dar el nu a fost  demobilizat. Încă doi ani a continuat să slujească Patriei și Păcii, în calitate de  pacificatori. Câte  6 ore în zi îndeplinea această misiune, după care era înlocuit de camarazii săi.  Nu poate uita  cum localnicii nemți se uitau cu multă ura la ei, pentru ar fi fost cei care i-au bătut în război pe ai lor.

 După doi ani de serviciu în calitate de pacificator în Germania , a revenit acasă. Aici familia sa ,toți localnicii și satele din jur luptau cu foametea.  Pe front Alexei  Eremciuc, soldatul, știa ce să facă, cum să se comporte bărbătește, să dea dovadă de curaj și vitejie și să iasă din lupte erou. Tabloul  ororilor foametei l-au descumpănit  total și nu știa cum să fie de sprijin și ajutor. Pentru toată viața sa a rămas la concluzia  foametea a fost mai strașnică decât războiul la care a participat.

Era băiat frumos. S-a căsători cu Olimpiada, o fată asemenea frumoasă și pe potriva sa. Au consemnat căsătoria la Biserică, fiind binecuvântați de preot. Împreună au crescut o casă de copii, 5 feciori și   o singură fiică. Împreună au muncit în fostul colhoz, el căruțaș, soția la câmp. Copii au crescut buni, muncitori, pentru că pieptul plin cu medalii ale taică lor,  viața sa de erou,  veteran al războiului  i-au modelat, au fost și au rămas lecție vie pentru ei, apoi pentru copiii lor și pentru toți oamenii din localitate. După  copii, veteranul s-a bucurat mult și se bucură de rolul său de bunic și străbunic, venind această bucurie de la 12 nepoți și 13  strănepoți și unica strănepoată. Crede că această bucurie și  faptul că iubește încă de la război foarte mult terciurile variate, îl ține cu sănătate și cu ani mai mulți dăruiți de destin să-i trăiască. Soția Olimpiada demult l-a părăsit, încă în anul 1998, dar alături  îi sunt feciorii. Unul dintre ei Vitalie  Eremciuc este cu curtea și gospodăria alături de a tatălui și este permanent lângă tata. Iar soția sa îi pregătește terciurile și câte o zeamă, că peste 70 de păsări,  de ce le ține gospodarul,  cârd cât șesul din fața casei de mare. Să mănânce și tata. Acesta a mărturisit că „ anul trecut pe vremea aceasta îl puteai  vedea pe tata în curte, printre  găini,  cu căldărușa cu grăunțe. Anul acesta simte că are mai puține puteri  și fără noi alături nu face un pas. Dar este încă plin de viață, așa cum știm că trebuie să fie: dornic de a-și revărsa amintirile de la război și viața sa  în calitate de veteran. El a tânjit mult după ce anul trecut a decedat de COVID sora noastră și unica lui fiică. Ea a pierdut lupta cu boala, pe când el eroic a ieșit și din acest război cu oribila infecție”, a mărturisit feciorul.   

              Acesta a strâns cu grijă câteva pensii de-ale lui tata și i-a procurat cărbune. Să-i fie cald în timpul iernii. În această privință și primăria este mereu receptivă, nu-l trece cu vederea. Veteranul beneficiază de ajutoare pentru perioada rece a anului, de atenție :„La fiecare zi însemnată din viața lui,  zi a  memoriei sau a Victoriei asupra fascismului veteranul Alexei Eremciuc din teritoriul primăriei este onorat prin vizite, flori de recunoștință, daruri, inclusiv bănești.  Noi îi transmitem prin mesaje  că   el este mândria și onoarea noastră și fila vie de istorie. Îl respectăm și nu  doar din datorie, dar din suflet și cu mult drag îi oferim tot ce este în putința noastră, conform meritelor sale, dar și potrivit  legii. Veteranul beneficiază de asistență socială și tot ce presupune  aceasta. Suntem onorați că-l avem,”  susține primarul de Grigorăuca, Anatol  Hajevschi.   

   El este permanent și în atenția Asociației Veteranilor și Pensionarilor MAI. Președintele acesteia Victor Guțu, în cei doi ani de activitate  în acest rol, l-a vizitat de  multe  ori și intervine  când veteranul  se confruntă cu vre-o problemă cum ar fi telefonul defect sau altele. El soluționează , pentru  unicul veteran care-l mai avem în raion. Iar cu ocazia zilei de naștere  sau Zilei Victoriei, îi trece din nou pragul, bucurându-l cu daruri, inclusiv bănești. Îl susține și îl înțelege pe veteran  pentru care  războiul  a fost  o datorie, pentru că și-a apărat patria și a dăruit oamenilor, inclusiv familiei, celor dragi  Pacea. Cine dacă nu el și alții ca și dânsul. Cine dacă nu el trebuie să mai trăiască, până la 100 măcar să mai fie istoria vie a vieții satului, raionului și a tinerii generații.